Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Retrospectiva anului 2022. Provocări. Progrese. Rezultate.

     

    Deschideți raportul

    Anul 2022 a fost marcat de criză economică, război, inflație, secetă și deficit de combustibil, însă datorită viziunii clare, a abordării responsabile și a muncii în echipă,

    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a reușit să înregistreze progrese economice, operaționale și pe agenda de investiții. Dacă e să ne referim la statisticile generale, atunci în anul 2022 volumul total de mărfuri transportate a fost de 1232 mln tone/km, cu aproximativ 84% mai mult față de anul 2021. Iar cifra totală de afaceri se apropie de 1,3 mlrd lei (dublu față de anul 2021). Totodată, mai jos aveți o descriere succintă a proiectelor de infrastructură feroviară, dar și unele acțiuni importante de redresare a situației economice din cadrul întreprinderii. Raportul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă de către directorul general al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat.

     

    ·         Chiar în prima lună a anului 2022, până la începutul războiului din Ucraina, CFM a înregistrat o cifră record de mărfuri transportate. Doar în luna ianurie 2022 au fost transportate în total- 95,68 milioane tone/km- asta în timp ce volumul lunar de mărfuri transportate în anul 2021 era mereu între 25 și 87 mln tone/km.

    ·         A fost inițiat proiectul privind achiziționarea a 1000 de vagoane cerealiere care urmează să fie livrate până în anul 2025. Noile vagoane vor fi finanțate printr-un credit de asistență din partea Guvernului Poloniei în valoare de 65 milioane euro.

    ·         Î.S ”Calea Ferată din Moldova” s-a implicat activ în gestionarea crizei refugiaților, în luna martie fiind organizate curse speciale spre Iași, iar mai multe spații au fost transformate în centre de prim-ajutor.

    ·         În luna mai, 2022, a avut loc lansarea celui mai important proiect de infrastructură feroviară de la independență încoace- Modernizarea tronsonului feroviar Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești. Distanța- 233 km. Valoarea proiectului-113 mln de euro (BERD, BEI, Comisia Europeană). Lucrările sunt executate de o firmă din Kazahstan.

    ·         CFM a achitat integral restanțele salariale și fiscale acumulate pe parcursul anilor precedenți (datorii salariale: 150 mln lei, datorii fiscale- 48 mln lei.) De asemenea, salariile angajaților CFM au fost majorate cu 89% crescând de la 4050 lei la 7654 lei.

    ·         A fost elaborat planul de reabilitare în regim de urgență a coridorului Căinari-Chișinău-Ungheni-Bălți-Vălcineț în cadrul inițiativei UE Solidarity Lanes. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 96 de milioane de euro.( 20 mln grant din partea UE, 12 mln BERD) Lucrările de reabilitare a căilor ferate ar urma să înceapă în acest an pentru a fi finalizate în anul 2024.

    ·         În luna august a fost dat în exploatare tronsonul de cale ferată Basarabeasca-Berezino, deschizând, astfel, accesul spre portul dunărean Izmail din Ucraina.

    ·         După o pauză de 24 de ani, în data de 6 noiembrie 2022, a fost reluată circulația trenului pe cursa internațională Chișinău-Kiev, până în prezent au fost transportați peste 7 mii de pasageri. În anul 2021 nu aveam nicio cursă feroviară internațională, iar în 2022 avem 4 curse active:

    -          Două curse zilnice spre Iași (transportați 114 mii pasageri)

    -          O cursă zilnică spre București (transportați 26 mii de pasageri)

    ·         Republica Moldova este conectată la rețeaua trans-europeană de transport TEN-T. În acest sens, Uniunea Europeană va acorda 20 de milioane de euro pentru reabilitarea căilor ferate din țara noastră.


    14.02.2024 | Serghei Tomșa a fost numit în funcția de Director general interimar al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”
    Astăzi,14 februarie 2024, Directorul general al Agenției Proprietății Publice, dl Roman Cojuhari, l-a prezentat pe dl Serghei Tomșa, în calitate de director general interimar al CFM, acesta, pînă în prezent a îndeplinit funcția de vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune....

    14.02.2024 | CFM- 3 ani de provocări, progrese și rezultate
    În ultima zi a exercitării funcției de Director general al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă raportul de activitate pentru anii 2021-2024. În raport se rergăsește descrierea proiectelor de infrastructură feroviară initiate în această perioadă, a acțiunilor întreprinse pentru stabilizarea și redresare a situației economice din cadrul întreprinderii, dar și alte acțiuni importante pentru dezvoltarea sectorului feroviar în Republica Moldova....

    04.01.2024 | Comunicat informative privind proiectul de reabilitare a coridorului feroviar Nord-Centru "RLF - Moldovan Railways Crisis Response" ("RLF-Raspuns de Urgenta-Caile Ferate din Moldova") în cadrul inițiativei Solidarity Lanes
    Creșterea capacității rețelei feroviare naționale prin reabilitarea liniilor de cale ferată pe coridorul Vălcineț-Ungheni-Căinari, cu înlăturarea restricțiilor de viteză și masă a trenurilor. Domeniul de aplicare general: Proiectul își propune să ofere capacitate suplimentară de infrastructură de-a lungul coridorului Nord-Central și să ofere acces îmbunătățit la porturile Constanța, Galați, Giurgiulești și Reni. Proiectul va realiza acest lucru prin eliminarea restricțiilor severe de viteză de-a lungul coridorului prin reînnoirea căii și balastului în locații critice. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!