Calea Ferată din Moldova a participat în cadrul evenimentului Orășelul European

Sâmbătă, 13 mai, Grădina Publică Ștefan cel Mare a devenit neîncăpătoare pentru vizitatorii interesați de proiectele de asistență ale U.E., de informații legate de suportul pe care l-a oferit sau urmează să-l acorde UE pentru cele mai importante instituții ale statului, pentru locuitorii curioși să guste din bucatele tradiționale europene și dornici să participe la sărbătoarea organizată de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul tradiționalului eveniment Orășelul European.

Reprezentanții Î.SCalea Ferată din Moldova, alături de alte instituții subordonate Ministerului de resort, au fost prezenți la eveniment încă de la primele ore ale dimineții, oferind trecătorilor interesați informații despre cele mai importante proiecte sprijinite de U.E. care urmează a fi implementate în cadrul întreprinderii, detalii despre acordurile semnate cu băncile care asistă statele din Europa Centrală şi Asia Centrală în dezvoltarea economiei pe piaţă și colaborările cu cele mai importante organizații feroviare europene.

Vizitatorii standului CFM s-au declarat încântați de macheta magistralei moldovenești, expusă în cadrul evenimentului, dar și de uniformele pe care le poartă însoțitorii de tren. Baloanele și stegulețele cu logo-ul imprimat al CFM au împânzit Grădina publică, iar copiii s-au arătat captivați de invitațiile Directorului General al întreprinderii pentru o excursie la Muzeului de istorie al Căii Ferate din Moldova.

Prezent la eveniment, șeful întreprinderii feroviare, Iurii Topala, a ținut să transmită un mesaj de mulțumire pentru Uniunea Europeană pentru sprijinul pe care îl oferă întru realizarea proiectului de restructurare a magistralei.

Demararea lucrărilor în sfera modernizării, restructurării și reorganizării CFM a fost posibilă grație contribuțiilor semnificative aduse de U.E. Uniunea Europeană, prin BERD, BEI și NIF ne oferă un suport financiar extrem de avantajos și oportun pentru CFM. Sunt ferm convins că datorită acestui sprijin, Calea Ferată din Moldova va reuși să depășească situația complicată în care se află astăzi, ba mai mult, sectorul feroviar al republicii va înregistra progrese în dezvoltarea sa ulterioară

Standul Căii Ferate a fost vizitat de prim-ministrul și președintele Parlamentului din Republica Moldova, precum și de Ambasadorul U.E. în R.M.