Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


             La 6 noiembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a primit delegația participanților la instruirea internațională „Interoperability Training”, formată din reprezentanți ai transportatorilor și structurilor feroviare din Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Turcia, România și Ucraina, Agenției Feroviare din Moldova și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

    Oaspeții au fost familiarizați cu patrimoniul feroviar al Republicii Moldova, au vizitat Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, Depoul și Gara Feroviară Chișinău, unde au fost prezentate istoria, realizările și perspectivele de modernizare ale sectorului feroviar național. Gazdele au oferit informații privind activitatea operațională a întreprinderii, rolul său strategic în transportul de mărfuri și pasageri, precum și inițiativele de integrare în rețeaua feroviară europeană.

    Evenimentul „Interoperability Training”, organizat în perioada 4–6 noiembrie 2025 de Comunitatea Transporturilor (Transport Community) în cooperare cu Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA), are ca scop consolidarea cunoștințelor privind interoperabilitatea feroviară, în conformitate cu al Patrulea Pachet Feroviar al Uniunii Europene.


    12.12.2025 | Atenție - achiziție a serviciilor de proiectare!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că inițiază procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului liniei de cale ferată Cahul–Giurgiulești, tronsonul Colibaș–Giurgiulești”, la următoarele poziții kilometrice: km 88+700, km 88+800, km 88+900, km 89+200, km 89+900, km 92+150, km 92+350....

    08.12.2025 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 22.12.2025, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 62 locomotive, expuse în 62 de loturi, inclusiv: - 58 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 3 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л; - 1 lot - locomotivă de model M62. ...

    02.12.2025 | Vizită de instruire în Serbia
    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport....
    Afișați mai multe ...