Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Tronsonul feroviar Basarabeasca- Berezino a fost dat în exploatare

    După exact 2 luni de lucrări, tronsonul de cale ferată Basarabeasca- Berezino este funcțional. Ceea ce înseamnă că începând cu luna septembrie, Republica Moldova va putea exporta și importa mărfuri pe cale feroviară  prin portul dunărean Izmail din Ucraina, ocolind regiunea transnistreană. Inițial, tronsnul feroviar Basarabeasca- Berezino va fi doar pentru transport de marfă, în viitor, însă vor putea fi relansate și curse de pasageri.

    Calea ferată care unește cele două state se întinde pe o lungime de aproximativ  23 km, dintre care 1,2 km pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru reconstrucția segmentului feroviar din țara noastră, CFM a alocat peste un milion de euro. Redeschiderea tronsonului Basarabeasca-Berezino va permite transportarea zilnică a aproximativ 12 mii de tone de marfă, fiind redusă semnificativ aglomerația de pe portul Reni.  Astăzi de pe peronul gării feroviare din Chișinău a pornit primul tren marfar, format din 24 de semivagoare încărcate cu articole din metal, cu destinația Galați. Totodată, prin intermediul segmentului de cale ferată reabilitat, Ucraina va putea exporta mărfuri în Republica Moldova și în țările UE.

    În contextul evenimentului, a avut loc și o întrevedere a delegațiilor celor două țări la care s-au discutat mai multe subiecte de interes comun. Printre cele mai importante au fost deschiderea punctului comun de control a transportului feroviar la stația Basarabeasca, efectuarea tranzitului trenurilor prin stația Reni fără a efectua controlul vamal, liberalizarea transportului rutier de marfă între Republica Moldova și Ucraina, arenda cisternelor feroviare din parcul feroviar al Ucrainei pentru transportul păcurii. 

    De asemenea, oficialii s-au referit și la stadiul de realizare a contractului privind serviciile de tracțiune cu locomotivele S.A. „Ukrzalizniția”, serviciul căreia deja se prestează, precum și la repatrierea vagoanelor/mărfurilor din vagoane, blocate pe teritoriul Ucrainei de la momentul începerii războiului. 

    Amintim că lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Basarabeasca-Berezino au fost lansate în luna iunie, atunci ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a semnat cu omologul său ucrainean, Oleksandr Kubrakov, Memorandumul de Înțelegere pentru dezvoltarea tronsonului de cale ferată Basarabeasca-Berezino. Acest segmet feroviar nu a fost funcțional aproape 25 de ani.

     


    04.07.2025 | În premieră - reparația capitală a locomotivelor
    Pentru prima dată în ultimii zece ani Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a efectuat reparația capitală a locomotivei diesel ЧМЭ3-4942, relansând capacitățile tehnice și inginerești proprii și marcând un moment de referință pentru întreprindere. Lucrările majore au fost efectuate de echipa de specialiști a întreprinderii: ingineri, electricieni, mecanici și lăcătuși, care, pe lângă repararea motoarelor electrice de tracțiune, șasiului, generatorului principal și altor piese importante, a reușit, în premieră, șlefuirea arborelui cotit, care nu a mai fost efectuată în Republica Moldova din anul 1991. ...

    02.07.2025 | Documentația de proiectare pe segmentul Văleni - finalizată
    Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” anunță licitație pentru îndeplinirea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată din satul Văleni, raionul Cahul! Documentația de proiectare a lucrărilor de reabilitare a tronsonului feroviar Văleni, pe un segment de aproximativ 360 metri, a fost finalizată. Lucrările de proiectare au fost efectuate de compania autohtonă “Intexnauca”, care a utilizat tehnologii moderne și a identificat soluții inginerești fiabile pentru consolidarea malului râului Prut și asigurarea rezistenței oricăror cataclisme. ...

    27.06.2025 | Sezonul de recoltare – soluții logistice sigure, ecologice și avantajoase
    Un parc de 721 de vagoane specializate, tarife personalizate și condiții flexibile pune la dispoziția agenților economici Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” în perioada sezonului de recoltare a cerealelor – o perioadă de importanță majoră atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru întreaga economie națională. Vagoanele specializate pentru transportul cerealelor au fost reparate și pregătite să asigure deplasarea în siguranță și în timp util a producției agricole spre punctele de destinație, inclusiv spre terminalele de export. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!