Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar.

    Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile.

    În cadrul întrevederilor, părțile au discutat mai multe teme de interes comun, printre care: intensificarea traficului feroviar transfrontalier, îmbunătățirea procedurilor operaționale, cooperarea în domeniul tehnic și schimbul de experiență.

    Reprezentanții ambelor întreprinderi au subliniat importanța unei colaborări strânse și continue, evidențiind rolul strategic al transportului feroviar în asigurarea conectivității regionale, a securității economice și a dezvoltării durabile.

    La finalul vizitei, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul și de a transforma rezultatele discuțiilor în acțiuni concrete, menite să consolideze parteneriatul moldo-ucrainean în domeniul feroviar.

     


    28.08.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 08.09.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 13 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 13 loturi. Bunurile, amplasate în mun.Chișinău, includ spații administrative, spații de producere și depozite. ...

    28.08.2026 | Cooperare în domeniul feroviar
    La 27 august 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a primit delegația reprezentanților Societății pe Acțiuni „Укрзалізниця”, care au venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova....

    19.08.2026 | Incident la o trecere la nivel cu calea ferată, pe sectorul Bălți–Slobozia–Florești
    Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” informează, că la 19 august 2026, în jurul orei 14.40, pe sectorul de cale ferată Bălți–Slobozia–Florești, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 13, pichetul 2, s-a produs o coliziune între o locomotivă și un automobil. În urma impactului, nu au fost înregistrate victime....
    Afișați mai multe ...