Companie - Știri


    Directorul General al Î

    Diorama Feroviară și-a reluat activitatea în Gara Chișinău

     

    Cea mai mare dioramă feroviară din țară, care risca să fie închisă definitiv, și-a reluat activitatea. De data aceasta, vizitatorii pot admira expoziția de trenulețe în incinta Gării Chișinău. Autorii proiectului susțin că sunt recunoscători administrației CFM pentru faptul că le-au pus la dispoziție spațiu unde își pot expune machetele.

    „Este un proiect care a luat naștere din pasiune. Am muncit mult pentru realizarea lui. Timp de cinci ani am construit ceea ce poate fi admirat astăzi – trenuri, clădiri, copaci, poduri și munți. Fiecare element, cu excepția trenurilor și liniilor, a fost construit manual. Le mulțumim responsabililor de la CFM pentru implicare și pentru faptul că nu au rămas indiferenți față de soarta acestei expoziții”, au spus autorii proiectului.

    Prezent la evenimentul de deschidere, directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a declarat că expoziția și-a recăpătat locul potrivit.

    Noi ne bucurăm că această minunată dioramă se va afla acum acolo unde îi este locul – în Gară. Le mulțumesc autorilor ideii, care ne-au acceptat oferta de a-și desfășura activitatea aici, la CFM. Apropo, trenulețele se mișcă și creează o atmosferă cu adevărat fantastică. Organizatorii își propun să se extindă, iar noi sperăm ca, în câțiva ani, Calea ferată din Moldova să arate cel puțin la fel de spectaculos ca în aceste machete”, a conchis managerul CFM.

    Diorama Feroviară se întinde pe o suprafață de 70 m2 și a fost construită de câțiva entuziaști din Republica Moldova. CFM a pus la dispoziția organizatorilor spațiu la un coeficient special. Creatorii proiectului susțin că expoziția va fi deschisă de miercuri până duminică, în intervalul orar 11:00-20:00, iar pentru copiii de până la 4 ani intrarea este liberă.

     


    18.10.2019 | Delegația CFM a participat la cea de-a 71-a şedinţă a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-CSI și Baltice
    În perioada 15-16 octombrie, la Minsk a avut loc cea de-a 71-a şedinţă a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-membre ale Comunităţii. La eveniment a participat delegaţia CFM în frunte cu Ivan Dragni, directorul general interimar al ÎS "Calea Ferată din Moldova". Agenda întrunirii a inclus subiecte care vizează coordonarea acţiunilor căilor ferate din statele Comunității în vederea bunei organizări a traficului internaţional de călători şi mărfuri...

    08.10.2019 | Ne dorim o mai bună calitate a serviciilor oferite pasagerilor
    ÎS „Calea Ferată din Moldova” arată o preocupare constantă faţă de calitatea serviciilor prestate călătorilor. Deşi procesul de trecere de la un nivel de calitate la unul superior şi în strictă corespundere cu practicile şi standardele internaţionale este anevoios şi implică costuri suficient de mari, administraţia întreprinderii insistă continuu în favoarea unei asemenea schimbări. Dovadă sînt condiţiile bune oferite călătorilor care circulă pe ruta Chişinău-Odesa, dar şi a celor care merg la Iaşi....

    12.09.2019 | Întrunirea Comisiei pentru gospodăria de vagoane de pasageri la Chişinău
    În perioada 10-12 septembrie, la Chişinău a avut loc cea de-a 24-a şedinţă a Comisiei pentru gospodăria de vagoane de pasageri, eveniment care decurge din agenda aprobată prin votul comun al ţărilor membre organizaţiei comunitare. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!