ANTICORUPȚIE          
Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Primele  șase locomotive noi au ajuns la Chișinău

     

    Marți, 14 iulie 2020, pe peronul gării din Chișinău a avul loc ceremonia prilejuită de sosirea primelor șase locomotive din cele douăsprezece cu care urmează a fi completat parcul de locomotive al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”. 

    La evenimentul de întîmpinare a locomotivelor a participat președintele țării, Igor Dodon, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, Directorul General interimar al CFM Adrian Onceanu, și reprezentanți ai BERD, BEI și UE.

    „Este o zi istorică pentru Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, pentru că în premieră pentru toată perioada de independenţă a Republicii Moldova se fac astfel de investiţii în revigorarea parcului de tehnică şi restabilirea căii ferate din Republica Moldova. Eu sper foarte mult că după renovarea parcului de locomotive, următoarea etapă va fi renovarea a tot ceea ce ține de infrastructura căii ferate. Eu sunt ferm convins că Calea Ferată din Moldova va reveni la acel nivel care a fost cu 10 -15 ani în urmă, sub aspect de eficiență, volum de mărfuri transportate, volum de pasageri.”, a declarat la ceremonia de întâmpinare a locomotivelor şeful statului Igor Dodon.

                Adrian Onceanu, Director General interimar al CFM, a declarat că acesta este un prim pas într-un important proces de modernizare a căilor ferate, ,,Odată cu punerea în circulație a noilor locomotive se va putea conta pe servicii de bună calitate și pe mai multă siguranță în organizarea și desfășurarea transportului  de  pasageri și de marfă de către  Î.S. ”Calea Ferată din Moldova.”, a spus Adrian Onceanu.

    Cele 12 locomotive Diesel sînt achiziționate de către Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” cu finanțarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și Uniunii Europene (UE).

    Locomotivele au fost produse de către General Electric, la filiala din Kazakhstan. GE a fost contractată de către CFM în rezultatului tenderului desfășurat în 2018 conform standardelor BERD pentru achiziții publice.

    Achiziționarea locomotivelor face parte din proiectul de restructurare și reorganizare a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE. Proiectul prevede și reabilitarea infrastructurii feroviare. Costul proiectului este de 110 milioane de euro, dintre care cinci milioane sunt oferite sub formă de grant din partea Fondului de Investiții pentru Vecinătate (NIF) al Uniunii Europene.


    26.08.2020 | Stimați angajați ai CFM!
    Vă adresez sincere felicitări cu ocazia Sărbătorilor Naționale. Deja al treilea deceniu pășim pe calea independenței și sîntem mîndri că, prin efortul nostru comun contribuim la consolidarea statalității și a unei societăți prospere și puternice. Cu prilejul sărbătorilor, vă doresc pace, prosperitate și încredere în viitorul Republicii Moldova!...

    24.08.2020 | (VIDEO) Evenimentul prilejuit de sosirea locomotivelor noi
    Evenimentul festiv prilejuit de sosirea celor douăsprezece locomotive cu care urmează a fi completat parcul de locomotive al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” a fost reflectat pe larg în majoritatea mijloacelor de presă din Republica Moldova. Cu toate acestea, considerăm potrivit să prezentăm publicului varianta video a acestui eveniment - un scurt film care, de bună seamă, va completa cu generozitate atît istoria întreprinderii, cît și istoria țării. ...

    10.08.2020 | A început testarea locomotivelor noi.
    CFM a început testarea tehnică a locomotivelor procurate în cadrul proiectului de restructurare și reorganizare a Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE. Verificările şi testările tehnice care au demarat astăzi se desfăşoară cu participarea grupului de specialişti delegaţi de către compania producătoare General Electric împreună cu un grup de specialişti ai CFM. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!