Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    La 20 martie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova", dl Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul din Văleni, raionul Cahul, unde a fost finalizată una dintre cele mai importante etape ale reabilitării tronsonului feroviar de importanță strategică.

    In cadrul acestei etape au fost forate 920 de găuri, cu adâncimi de până la 25 de metri, și turnate aproximativ 8 mii de tone de beton, formând piloți de susținere, care consolidează malul râului Prut și protejează infrastructura împotriva calamităților naturale.

    Restabilirea acestui tronson feroviar și redeschiderea lanțului logistic spre Portul Internațional Liber Giurgiulești reprezintă un obiectiv strategic major, cu impact direct asupra dezvoltării economice și facilitării transportului de mărfuri.

    Lucrările vor continua cu consolidarea malului și stabilizarea versantului, iar etapa finală va include montarea și instalarea suprastructurii căii ferate, pregătind terenul pentru funcționarea sigură și durabilă a acesteia.

    Tronsonul feroviar, construit în anul 2007, a fost grav afectat în august 2022, în urma tasărilor de teren, provocate de calamități naturale.

     


    28.08.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 08.09.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 13 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 13 loturi. Bunurile, amplasate în mun.Chișinău, includ spații administrative, spații de producere și depozite. ...

    28.08.2026 | Cooperare în domeniul feroviar
    La 27 august 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a primit delegația reprezentanților Societății pe Acțiuni „Укрзалізниця”, care au venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova....

    19.08.2026 | Incident la o trecere la nivel cu calea ferată, pe sectorul Bălți–Slobozia–Florești
    Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” informează, că la 19 august 2026, în jurul orei 14.40, pe sectorul de cale ferată Bălți–Slobozia–Florești, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 13, pichetul 2, s-a produs o coliziune între o locomotivă și un automobil. În urma impactului, nu au fost înregistrate victime....
    Afișați mai multe ...