Comunicat de presă
Administraţia Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” informează că, sîmbătă 29 februarie, în apropierea satului Floreni, raionul Anenii Noi, s-a produs un accident cu implicarea unei locomotive de manevră şi a unui automobil marca Mercedes-Vito, condus de un bărbat, în vîrstă de 44 de ani. În automobil se mai aflau doi copii şi mama acestora. Conducătorul automobilului nu a respectat semnalele trecerii la nivel existente. Maşiniştii locomotivei au întreprins toate masurile posibile, făcînd uz de mijloacele de care dispun, însă impactul nu a putut fi evitat. În consecinţă conducătorul auto s-a stins pe loc, iar mama copiilor - în drum spre spital. Starea copiilor este satisfăcătoare.
La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie în vederea investigării circumstanţelor producerii accidentului şi verificării echipamentului. Potrivit procesului-verbal întocmit, punctul de trecere la nivel dispune de toate mijloacele de semnalizare cerute de Regulamentul în vigoare. Concluziile grupului de lucru au fost transmise organelor de anchetă.
Potrivit statisticilor, pe parcursul anului 2019 s-au produs opt accidente ca urmare a nerespectării regulilor de traversare a trecerilor la nivel, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa.
Administraţia CFM se adresează cetăţenilor cu rugămintea ca aceştia să respecte fără abatere regulile de comportament în zona de deplasare a unităţilor de transport feroviar.
Trecerile la nivel constituie o zonă cu risc sporit şi necesită maximum de prudenţă pe care trebuie să o manifeste persoanele aflate în perimetrul acestora.
Conducătorii auto sînt obligaţi să respecte cu stricteţe Regulamentul Circulației Rutiere al Republicii Moldova. Potrivit acestuia, la traversarea căilor ferate:
,,Participanţii la trafic trebuie să traverseze căile ferate numai prin
trecerile la nivel cu calea ferată, cedînd trecerea trenului sau altui vehicul
feroviar.
La
apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul
trebuie să reducă viteza şi să se asigure că nu se apropie nici un tren.
Fiecare
participant la trafic trebuie să ia în considerare exigenţele indicatoarelor şi
marcajului rutier, semnalele semaforului, poziţia barierelor, precum şi
indicaţiile agentului de cale ferată.”