Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Atenție – perioadă caniculara!

     

    În contextul prognozelor emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru săptămâna curentă privind temperaturile ridicate și discomfortul termic, Calea Ferată din Moldova atenționează călătorii privind necesitatea întreprinderii măsurilor de protecție în perioada caniculară.

     

    Pentru evitarea insolației și hipertermiei urmează a limita, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, purtarea hainelor lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise, consumarea lichidelor, fără a aștepta să apară senzația de sete, cu excepția alcoolului și băuturilor cu conținut de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

     

    Sunt importante și masurile de igienă personală: spălarea mâinilor cu săpun înainte de a mânca și după folosirea toaletei, spălarea fructelor și legumelor la jet de apă, evitarea contactului insectelor cu alimente, apă si tacâmuri.

     

    Simptomele insolaţiei: dureri de cap, greaţă, leşin, febră, edeme de căldură, erupţii pe piele.

    Simpomele hipertermiei: slăbiciunea, oboseala, pielea rece şi umedă, senzaţia de ameţeală, pielea palidă, crampele musculare. În cazurile grave, apare leșinul, confuzia, convulsiile, halucinațiile.

    Primul ajutor în caz de insolație și hipertermie: persoana afectată se culcă pe o suprafață netedă, cu picioarele ușor ridicate, într-un loc răcoros sau la umbra, după care este important să bea cât mai multe lichide.

     

    Pasagerii, care au nevoie de ajutor în timpul călătoriei, urmează să alerteze imediat personalul de tren. Călătorii placute cu Calea Ferată din Moldova!


    11.03.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 18.03.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 7 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 7 loturi: ...

    09.03.2026 | Turismul feroviar – o experiență autentică
    Turismul feroviar devine tot mai popular în Europa, iar Republica Moldova începe să fie descoperită și din perspectiva unei călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin peisaje rurale, sate tradiționale și podgorii întinse, oferind turiștilor o experiență autentică și relaxantă. Un exemplu recent este excursia organizată în zilele de 6-7 martie 2026 pentru echipa unei companii cehe, specializate în transport feroviar și turism. Participanții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura și activitatea transportului feroviar din Moldova, după care au călătorit pe șine prin mai multe regiuni ale țării. ...

    06.03.2026 | Stimаte doamne,
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” adresează cele mai sincere și călduroase felicitări cu ocazia frumoasei sărbători de primăvară – 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii!...
    Afișați mai multe ...