ANTICORUPȚIE          
Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Mesajul de mulțumire a Președintelui Federației Sindicatului Feroviarilor

    din Moldova adresat conducerii CFM

     

    Stimate Domnule Director general,

    În numele Federației Sindicatului feroviarilor din Moldova și al meu personal, doresc să aduc mulțumiri conducerii Căii Ferate și Dumneavoastră personal, Domnule Director general, pentru că ați găsit posibilitatea de a achita, în ajunul sărbătorii  Sfintelui Paști, salariul întregului colectiv al Căii Ferate a Moldovei în pofida situației financiare dificile a întreprinderii. Pentru prima dată, în ultimii ani, în familiile feroviarilor a revenit sentimentul uitat al sărbătorii, s-a consolidat încrederea că conducerea Căii Ferate își ține cuvântul. Sper că următorul pas, așteptat la Calea Ferată a Moldovei, va fi majorarea salariului și nu am îndoieli, că Dumneavoastră veți depune toate eforturile și abilitățile organizatorice pentru soluționarea acestei probleme.

    Vă doresc multă sănătate și sărbători fericite.

     

    Cu respect, Ion Zaporojan

    Președinte al Federației Sindicatului Feroviarilor din Moldova


    22.04.2021 | ANUNȚ cu privire la prelungirea termenului de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”
    Consiliul de Administrație al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, în temeiul art. 28 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”, aprobat prin ordinul Agenției Proprietății Publice nr. 67 din 11.03.2021, informează că în perioada de depunere a documentelor pentru participare la concursul pentru ocuparea funcției de administrator al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, 18.03.2021-16.04.2021, au fost depuse 5 (cinci) dosare de participare....

    18.03.2021 | ANUNȚ pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”
    Consiliul de administrație al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”, conform prevederilor Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Hotărârii Guvernului nr. 484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, Statutului întreprinderii și altor acte normative anunță concursul pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”....

    04.03.2021 | Stimați reprezentanți mass-media
    Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” (CFM) are deosebita plăcere de a vă invita la un briefing de presă care va avea loc mâine, 05.03.2021, ora 11-00, în cadrul căruia vor fi reflectate subiectele ce țin de Licitația de Comercializare a metalelor feroase....
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!