Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Transportul feroviar între Republica Moldova și România va fi îmbunătățit

     

    În perioada 15-17 noiembrie, în orașul Târgu Neamț, România, delegația CFM a participat la Comisia feroviară de frontieră a Societăților de cale ferată de stat ale României și Republicii Moldova.

     

    În vederea unei mai bune cooperări feroviare dintre cele două țări, în cadrul ședințelor de lucru, părțile au convenit asupra unui plan de acțiune comun în domeniul dezvoltării infrastructurii feroviare pentru următorul an. În cele din urmă, s-a decis:

     

    ·        Extinderea liniilor cu ecartament  larg- 1520 mm până la Socola. Urmează a fi construită încă o linie cu ecartament 1520 mm paralel cu linia încălecată de la stația Ungheni Prut, până la stația Socola ( aproximativ 17,1 km) utilizată atât pentru transportul mărfurilor, cât și pentru transportul de călători.

    ·        În vederea optimizării timpului livării mărfurilor și micșorarea numărului de traversări, s-a convenit cu operatorii feroviari privați din România posibilitatea ca CFM să transporte trenuri de marfă mixte, cu gruparea vagoanelor în tren și întocmirea separată a borderourilor de transmitere. (Un singur tren va transporta mai multe vagoane pentru diferiți destinatari). Acest lucru va mări capacitatea de primire-predare a vagoanelor din și spre România.

    ·        Mărirea circuitului de vagoane pentru livrarea păcurii cu 10-15%. Astfel, vor fi mărite volumele transportate și va fi micșorat timpul de livrare.

     

    Pe ordinea de zi au mai fost analizate și discutate subiecte precum graficul de circulație a trenurilor, reducerea timpului de staționare a vagoanelor și turnusului locomotivelor. De asemenea, au fost abordate și dificultățile apărute în activitatea stațiilor de frontieră, dar și aspectele referitoare la derularea traficului de călători.

     

     


    30.09.2024 | A doua partidă de șine din Republica Kazahstan a ajuns în Moldova!
    La 29 septembrie 2024 în Portul Internațional Liber Giurgiulești a sosit al doilea lot de șine – 1.433 tone, destinat reparației capitale a liniilor de cale ferată din Moldova. Lucrările de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungime totală de 233km, sunt efectuate de compania kazahă “Temirzhol Zhondeu”....

    23.09.2024 | Cheia succesului – consolidarea eforturilor
    Cheia succesului – consolidarea eforturilor În perioada 19-23 septembrie 2024 Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” a fost gazda unei delegații internaționale, sosite în vizită de lucru pentru familiarizarea cu mersul lucrărilor de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungimetotală de 233km. ...

    02.08.2024 | Ziua Profesională a Feroviarului
    Cu ocazia sărbătorii profesionale “Ziua Feroviarului” aduc sincere felicitări tuturor feroviarilor - pentru munca cotidiană plină de sacrificii, stimaților veterani - pentru aportul adus la dezvoltarea domeniului feroviar, partenerilor și călătorilor - pentru devotament și încredere!În pofida tuturor dificultăților, familia unită a feroviarilor din Moldova, care pe parcursul anilor a acumulat o experiență bogată și a atins un înalt nivel de profesionalism, zi de zi este la datorie și face față provocărilor în serviciul de transport feroviar de călători și marfă....
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!