Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Comunicat de presă

    Comunicat de presă

     

                Administraţia Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova informează că, sîmbătă 29 februarie, în apropierea satului Floreni, raionul Anenii Noi, s-a produs un accident cu implicarea unei locomotive de manevră şi  a unui automobil  marca Mercedes-Vito, condus de un bărbat, în vîrstă de 44 de ani. În automobil se mai aflau doi copii şi mama acestora. Conducătorul automobilului nu a respectat semnalele trecerii la nivel existente. Maşiniştii locomotivei au întreprins toate masurile posibile, făcînd uz de mijloacele de care dispun, însă impactul  nu a putut fi evitat. În consecinţă  conducătorul auto s-a stins pe loc, iar mama copiilor -  în drum spre spital. Starea  copiilor este satisfăcătoare.

    La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie în vederea investigării circumstanţelor producerii accidentului şi verificării echipamentului.  Potrivit procesului-verbal întocmit, punctul de trecere la nivel dispune de toate mijloacele de semnalizare cerute de Regulamentul în vigoare.  Concluziile grupului de lucru au fost transmise organelor de anchetă.

                Potrivit statisticilor, pe parcursul anului 2019 s-au produs opt  accidente ca urmare a nerespectării regulilor de traversare a trecerilor la nivel, în urma cărora două  persoane şi-au pierdut viaţa.   

                Administraţia CFM  se adresează  cetăţenilor cu rugămintea ca aceştia să respecte fără abatere regulile de comportament în zona de deplasare a unităţilor de transport feroviar.

                Trecerile la nivel constituie o zonă cu risc sporit şi necesită maximum de prudenţă  pe care trebuie să o manifeste persoanele aflate în perimetrul acestora.

                Conducătorii auto sînt obligaţi să respecte cu stricteţe Regulamentul Circulației Rutiere al Republicii Moldova. Potrivit acestuia, la traversarea căilor ferate:

                ,,Participanţii la trafic trebuie să traverseze căile ferate numai prin trecerile la nivel cu calea ferată, cedînd trecerea trenului sau altui vehicul feroviar.
                 La apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza şi să se asigure că nu se apropie nici un tren.
                Fiecare participant la trafic trebuie să ia în considerare exigenţele indicatoarelor şi marcajului rutier, semnalele semaforului, poziţia barierelor, precum şi indicaţiile agentului de cale ferată.”

     


    14.02.2024 | Serghei Tomșa a fost numit în funcția de Director general interimar al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”
    Astăzi,14 februarie 2024, Directorul general al Agenției Proprietății Publice, dl Roman Cojuhari, l-a prezentat pe dl Serghei Tomșa, în calitate de director general interimar al CFM, acesta, pînă în prezent a îndeplinit funcția de vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune....

    14.02.2024 | CFM- 3 ani de provocări, progrese și rezultate
    În ultima zi a exercitării funcției de Director general al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă raportul de activitate pentru anii 2021-2024. În raport se rergăsește descrierea proiectelor de infrastructură feroviară initiate în această perioadă, a acțiunilor întreprinse pentru stabilizarea și redresare a situației economice din cadrul întreprinderii, dar și alte acțiuni importante pentru dezvoltarea sectorului feroviar în Republica Moldova....

    04.01.2024 | Comunicat informative privind proiectul de reabilitare a coridorului feroviar Nord-Centru "RLF - Moldovan Railways Crisis Response" ("RLF-Raspuns de Urgenta-Caile Ferate din Moldova") în cadrul inițiativei Solidarity Lanes
    Creșterea capacității rețelei feroviare naționale prin reabilitarea liniilor de cale ferată pe coridorul Vălcineț-Ungheni-Căinari, cu înlăturarea restricțiilor de viteză și masă a trenurilor. Domeniul de aplicare general: Proiectul își propune să ofere capacitate suplimentară de infrastructură de-a lungul coridorului Nord-Central și să ofere acces îmbunătățit la porturile Constanța, Galați, Giurgiulești și Reni. Proiectul va realiza acest lucru prin eliminarea restricțiilor severe de viteză de-a lungul coridorului prin reînnoirea căii și balastului în locații critice. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!