Companie - Știri


    „Calea Ferată din Moldova” apreciată de IGSU

     

    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a fost desemnată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență drept „Partenerul sigur” al anului 2018. Directorul General al companiei, Iurii Topala, a participat la evenimentul de decernare a diplomelor și medaliilor pentru cei care au contribuit la organizarea și desfășurarea activităților de salvare și a misiunilor de urgență în preîntâmpinarea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale.

                „Pentru noi, viața și securitatea cetățenilor reprezintă o prioritate, un domeniu spre care ne-am focusat atenția în mod constant. Am avut o colaborare eficientă cu salvatorii și pompierii. CFM și-a oferit sprijinul ori de câte ori a fost nevoie. La fel de prompt au intervenit responsabilii de la IGSU atunci când noi le-am cerut ajutorul. Suntem onorați de această apreciere și vă asigurăm că vom continua să fim alături de cetățeni”, a precizat directorul CFM, Iurii Topala.

    În cadrul evenimentului, șeful rezervei însoțitorilor de vagoane, Ion Popescu, a fost menționat cu medalia „Solidaritate în situații excepționale”. Acesta a fost apreciat de conducerea Inspectoratului pentru cooperare în cazul mai multor misiuni, inclusiv a tragicului accident produs în vara anului 2018, în regiunea Kaluga, din Federația Rusă, unde au avut de suferit mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.


    07.11.2019 | Comunicat de presă
    Administraţia Î.S. ”Calea Ferată din Moldova” informează că toate operaţiunile de verificare a garniturilor de tren fac parte dintr-un proces activ de identificare şi prevenire a tentativelor de introducere pe teritoriul ţării a mărfurilor fără ca acestea să fie supuse procedurilor legale. Drept dovadă serveşte demersul CFM adresat tuturor vămilor cu care are relaţii de colaborare, ca acestea să intensifice acţiunile de control....

    01.11.2019 | Stimați călători!
    Începând cu 1 noiembrie 2019, vânzarea biletelor de călătorie și a documentelor de transport de către orice administrație feroviară (indiferent de locul întocmirii documentelor) la trenurile din traficul intern al republicilor Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Federația Rusă se va efectua cu aplicarea tarifului intern al statelor nominalizate....

    23.10.2019 | Comunicat de presă
    Conducerea Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că descinderile care au avut loc în dimineața zilei de 23 octombrie la una din filialele din Chișinău ale magistralei, au fost o reacție promptă la demersul Serviciului Securitate Internă al întreprinderii înaintat organelor de drept pentru a trage la răspundere angajații CFM care sînt bănuiți de implicare în activități ce fac obiectul unor investigații, de acest fel, de depășirea atribuțiilor de serviciu...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!