Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Mesajul de felicitare al directorului general al Î.S. "Calea Ferată din Moldova", Oleg Tofilat, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

     

    Anul 2021 ne va rămâne în memorie ca cea mai grea cumpănă prin care a trecut Calea Ferată a Moldovei. Traficul internațional de pasageri suspendat, fără transporturi de marfă în tranzit, cu aprovizionare defectuoasă și incertă a necesităților esențiale, cu veniturile la minimul istoric și fără speranță la ajutor din altă parte. Când tot ce puteam auzi în mass-media despre întreprinderea noastră era "colaps", "incapacitate de plată", "faliment".

    O celebră piesă a anilor '60 îndeamnă: trecând prin furtună, ține capul sus și nu-ți fie frică de întuneric. La sfarșitul furtunii neapărat va reveni cerul senin și trilul de argint al ciocârliei. Pășește ferm înainte, prin ploaie și vânt, chiar dacă toate aspirațiile ți-au fost strivite și împrăștiate! Și noi am reușit să depășim cea mai grea cumpănă. Au revenit comenzile de transport de marfă - minereu, metale, cereale. Am restabilit aprovizionarea fiabilă cu combustibil, uleiuri, piese de schimb. Am pornit a achita datoriile pentru curent electric, comunicații, apă. Am început să achităm salariile la timp. Calea Ferată a Moldovei a tras aer în piept și a început să funcționeze aproape de regimul normal. În final, am înțeles cu toții, că anul 2021 nu se va repeta niciodată. El va rămâne în eternitate ca un examen și un exemplu pentru toți feroviarii - de rezistență, tenacitate, unitate și încredere. Încredere, că suntem puternici și responsabili. Mergi ferm înainte, cu speranță în suflet și niciodată nu vei merge singur - îndeamnă același cântec.

    A pornit la drum trenul Chișinău-București. E în toi reparația garniturilor modernizate, curând ne vom deplasa la Iași, Odesa, Moscova. E pe ultima sută de metri adoptarea de către Parlament a pachetului de legi, ce va asigura finanțarea și dezvoltarea durabilă a transportului feroviar. Grație largului suport al ministerului de resort și al partenerilor financiari internaționali, în noul an va demara reconstrucția liniei de cale ferată Tighina-Giurgiulești. În comun cu Agenția Proprietății Publice facem pași siguri spre achitarea integrală a datoriilor istorice. Ne așteaptă în viitor proiecte importante și inedite de renovare a materialului rulant și majorare a salariilor. Urmează reabilitarea deplină a infrastructurii feroviare în toată țara. Vom purcede la modernizarea proceselor de muncă și implementarea tehnologiilor moderne. Niciodată de la independență încoace viitorul transportului feroviar n-a fost atât de fascinant. Și acest viitor îl vom făuri împreună, contează aportul fiecăruia dintre noi - profesionalismul, dedicația, responsabilitatea, umărul fiecărui feroviar. Nu te opri, pășește cu speranța în suflet și niciodată nu vei merge singur. La Mulți Ani, dragi feroviari! Bine ai venit, 2022!

    Cu urări de bine - Oleg TOFILAT, director general al CFM


    14.01.2026 | Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul feroviar
    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar. Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile. ...

    06.01.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță:la 26.01.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 54 locomotive, expuse în 54 de loturi. Licitațiile se vor desfășura pe adresa: mun.Chişinău, str.Vlaicu Pârcălab, 48, sala nr.51....

    31.12.2025 | Stimați colegi, parteneri și prieteni ai Căii Ferate din Moldova
    Cu prilejul sărbătorilor de iarnă și al trecerii în Noul An, adresez cele mai sincere urări de sănătate, pace și prosperitate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. Anul care se încheie a fost unul al provocărilor, dar și al eforturilor comune, în care profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au contribuit la menținerea și dezvoltarea transportului feroviar național....
    Afișați mai multe ...