Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Guvernul Republicii Moldova și Î.S. "Calea Ferată din Moldova" vor beneficia de asistență tehnică oferită de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) în procesul de reformare a sectorului feroviar și de modernizare a CFM

    La data de 27 octombrie 2022, în cadrul unui eveniment găzduit de CFM, a avut loc lansarea oficială a Proiectului de asistență tehnică pentru susținerea implementării reformei sectorului feroviar și modernizării companiei naționale de transport feroviar, ce urmează a fi implementat cu suportul Agenției Franceze pentru Dezvoltare.

    Proiectul, al cărui obiectiv general este de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a transportului feroviar în Republica Moldova, este unul dintre rezultatele directe ale Memorandumului de Înțelegere semnat la 24 mai 2022, de către Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Dl Andrei Spînu și Directorul Executiv al AFD, Dl Rèmy Rioux, prin care este consemnat interesul comun al părților de a coopera în sectoarele energetic și feroviar, prin intermediul proiectelor de asistență tehnică și financiară.

    Proiectul va avea o durată de 11 luni, iar printre obiectivele specifice ale acestuia se regăsesc elaborarea unei Foi de parcurs pentru digitalizarea sectorului feroviar și a CFM, precum și identificarea necesităților și priorităților investiționale ale sectorului, și consolidarea acestora într-un Plan strategic de investiții pentru modernizarea întreprinderii și îmbunătățirea infrastructurii feroviare.

    Proiectul va fi implementat de către EGIS Consulting și MC Mobility Consultants, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și CFM, și cu suportul financiar al AFD.

    De asemenea, sub auspiciile aceluiași Memorandum de Înțelegere, Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) au semnat, la 28 octombrie 2022, un Acord de facilitate de credit în mărime de 60 de milioane de euro. Resursele financiare vor fi destinate atenuării impactului crizei energetice și sporirii sustenabilității sectorului feroviar, precum și susținerii reformelor în sectoarele feroviar și energetic.

    Notă: AFD este o organizație a Guvernului Franței care finanțează proiecte de dezvoltare durabile în țările în curs de dezvoltare. Pentru consolidarea activităților în Republica Moldova, în februarie, 2022, AFD a deschis un birou de reprezentare la Chișinău.

     


    16.06.2025 | Puncte feroviare de oprire – optimizarea continuă
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” continuă procesul de optimizare a structurii și a procesului de producție. Până la finele anului curent 21 din cele 71 de stații feroviare, urmează a fi transformate în puncte feroviare de oprire. Specialiștii au studiat și analizat logistica operațiunilor de transport de marfă pe linia de cale ferată din țară și au stabilit, că o parte din infrastructura feroviară nu este utilizată în procesul de producție de mulți ani. Totodată, întreținerea și deservirea acestor porțiuni de cale ferată, a clădirilor și construcțiilor auxiliare, duce la cheltuieli nejustificate, agravând situația financiară dificilă a întreprinderii. ...

    13.06.2025 | Curățirea vegetației - siguranța circulației feroviare
    Plantele, vegetația cu tulpini mari și arbuștii din vecinătatea liniei de cale ferată prezintă un pericol real siguranței circulației pasagerilor și serviciilor feroviare, iar iarba uscată de-a lungul liniei de cale ferată poate fi motivul unui incendiu de proporții cu consecințe grave. Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” efectuează lucrări de defrișare și curățire a vegetației înalte pe întregul perimetru al rețelelor feroviare, însă în primul rând, în zonele cu vizibilitate redusă, pentru asigurarea vizibilității semnalelor, indicatoarelor la trecerile la nivel și asigurarea gabaritului de liberă trecere. ...

    11.06.2025 | Transportul feroviar de mărfuri – probleme și soluții
    La 11 iunie 2025 în incinta Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a avut loc o ședință de lucru cu participarea Viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea și membrilor Asociaţiei Obştești „Asociaţia Expeditorilor şi Brokerilor Vamali din Republica Moldova”. Întrunirea a început cu trecerea în revistă a situației în domeniul transportului de mărfuri pe calea ferată. Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a accentuat importanța extinderii rutelor logistice și consolidării relațiilor economice externe, rolului Republicii Moldova în lanțurile internaționale, dar și oportunitățile transportării mărfurilor pe linia de cale ferată. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!