ANTICORUPȚIE          
Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    CFM majorează salariile

     

    Sporirea numărului de vagoane, precum și reparația acestora, efectuată în ultimii doi ani, a majorat substanțial încasările întreprinderii. Declarația a fost făcută de directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala. Acesta susține că administrația companiei a reușit să găsească soluții pentru a executa lucrări de reparație capitală a peste 400 vagoane, care riscau să ajungă la fier vechi.

    „Începând cu anul 2018, pe lângă reparațiile curente a vagoanelor marfare, am reușit să restaurăm și să prelungim termenul de exploatare și la o parte dintre cele care riscau să fie dezasamblate și vândute prin licitație. M-am opus vehement ideii de a transmite vagoanele de tip descoperit la compania de colectare a fierului vechi și le-am cerut colegilor să facă o analiză minuțioasă la fiecare vagon deținut de CFM. Ca urmare a acestei analize, a fost luată decizia de a repara, și nu a nimici aceste vagoane, fapt ce a adus, în luna martie, un profit de peste 7 milioane de lei”, a spus managerul instituției.

    Potrivit directorul CFM, banii din aceste încasări vor fi redirecționați pentru majorarea salariilor unor categorii de salariați.

    „Începând cu luna mai, prin ordinul meu, în calitate de director, fondul salarial al CFM va fi majorat cu peste 4 milioane de lei. Această sumă va fi distribuită pentru majorarea salariilor a aproximativ 3 mii de angajați. Feroviarii care vor beneficia de majorări sunt angajații cu cel mai mic coeficient salarial, printre care se numără muncitorii antrenați în mișcarea trenurilor, repararea materialului rulant, trenuri de intervenție ș.a.”, a precizat Iurii Topala.

    De asemenea, șeful de la Calea Ferată a dat asigurări că acesta este doar un prim-pas și că, în perioada următoare, planifică să atragă și alți agenți economici care să aleagă serviciile CFM, să repare mai multe vagoane și să asigure compania cu tracțiune. „Aceste acțiuni vor permite majorarea coeficientului salarial și a altor categorii de angajați”, a conchis acesta.

    Precizăm că, anterior, directorul CFM a insistat asupra majorării salariilor pentru mecanicii de locomotivă, iar majoritatea angajaților beneficiază de adaosuri salariale. Astfel, salariul mediu pe întreprindere ajunge la 4800 de lei. La ora actuală, fondul salarial al CFM constituie aproape 40 milioane de lei.

    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” numără aproximativ 7.600 de angajați.

     


    04.03.2021 | Stimați reprezentanți mass-media
    Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” (CFM) are deosebita plăcere de a vă invita la un briefing de presă care va avea loc mâine, 05.03.2021, ora 11-00, în cadrul căruia vor fi reflectate subiectele ce țin de Licitația de Comercializare a metalelor feroase....

    24.12.2020 | La mulți ani!
    Stimați colegi,Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă adresez sincere felicitări și cele mai calde urări de bine.Anul 2020 a fost unul diferit, cu provocări și obstacole.Fie ca Noul An 2021 să fie marcat doar de ascensiuni și de armonie. Să vă fie casa plină, de belșug și de lumină.Magia sărbătorilor să vă aducă sănătate, noroc, vise împlinite și fericire alături de cei dragi!...

    26.10.2020 | Adrian Onceanu: „CFM trebuie să rămână în proprietatea statului”
    În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, directorul Î. S. „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), Adrian Onceanu, a vorbit despre testarea noilor locomotive, ce achiziții mai trebuie făcute pentru a acoperi necesitățile CFM, modernizarea CFM; dar și planurile pe termen scurt și mediu....
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!