Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Serghei Tomșa a fost numit în funcția de Director general interimar

    al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”


               Astăzi,14 februarie 2024, Directorul general al Agenției Proprietății Publice, dl Roman Cojuhari, l-a prezentat pe dl Serghei Tomșa, în calitate de director general interimar al CFM, acesta, pînă în prezent a îndeplinit funcția de vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune.

               În cadrul evenimentului, dl Roman Cojuhari i-a mulțumit fostului conducător al întreprinderii, dlui Oleg Tofilat, pentru activitatea sa și i-a adresat felicitări și succese în activitatea complexă a întreprinderii directorului general interimar.

               La rîndul său, dl Serghei Tomșa și-a exprimat recunoștința față de încrederea acordată și a dat asigurări că va depune tot efortul necesar pentru redresarea situației la CFM.

     


    23.06.2025 | Infrastructura feroviară – lucrările de reabilitare continuă
    Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești continuă. Până în prezent au fost executate reparații capitale și medii ale liniei feroviare pe secțiunea Căinari-Zloți. Specialiștii au înlocuit peste 60 de macazuri la 14 stații, iar liniile de cale ferată au fost reconstruite la stațiile Căușeni, Zaim, Zloți, Căinări și Cimișlia. ...

    20.06.2025 | Trenul de pompieri – din nou în acțiune
    Echipa de pompieri a trenului de intervenție la incendii a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” a reacționat promt, oferind asistență Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la stingerea incendiului, izbucnit într-un depozit de mobilă din sectorul Botanica al mun.Chișinău. La 19 iunie 2025, ora 18.30, garnitura trenului de pompieri din cadrul echipei nr.5 a Serviciului Pază Militarizată, compus din 2 cisterne a câte 60 tone și vagonul de pompieri cu utilaj specializat, s-a deplasat în zona stației tehnice Chișinău 3 pentru asigurarea cu apă a autospecialelor de intervenție a pompierilor, antrenate în localizarea și lichidarea incendiului. ...

    16.06.2025 | Puncte feroviare de oprire – optimizarea continuă
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” continuă procesul de optimizare a structurii și a procesului de producție. Până la finele anului curent 21 din cele 71 de stații feroviare, urmează a fi transformate în puncte feroviare de oprire. Specialiștii au studiat și analizat logistica operațiunilor de transport de marfă pe linia de cale ferată din țară și au stabilit, că o parte din infrastructura feroviară nu este utilizată în procesul de producție de mulți ani. Totodată, întreținerea și deservirea acestor porțiuni de cale ferată, a clădirilor și construcțiilor auxiliare, duce la cheltuieli nejustificate, agravând situația financiară dificilă a întreprinderii. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!