Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    În atenția participanților la trafic!

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează participanții la trafic, că a demarat procesul de transformare a 30 de treceri la nivel cu calea ferată dirijate (dotate cu bariere mecanice) în treceri la nivel cu calea ferată nedirijate, semnalizate prin indicatoare.

    Această decizie este inevitabilă, fiind luată pentru a menține funcționalitatea rețelei feroviare, în contextul reducerii drastice a fondurilor disponibile pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii.

    În acest context, facem apel către toți participanții la trafic să dea dovadă de maximă prudență la apropierea de trecerile la nivel cu calea ferată nedirijate, să reducă viteza, să se asigure vizual și auditiv înainte de traversarea oricărei linii de cale ferată că nu se apropie nici un tren sau alt vehicul feroviar, să ia în considerare exigenţele indicatoarelor rutiere.

    Reiterăm, că conducătorului de vehicul îi este interzis să se angajeze în traversare în cazul în care situaţia rutieră îl va impune să oprească pe calea ferată, precum şi să ocolească vehiculele oprite în faţa trecerii, ieşind pe contrasens. Pentru cedarea trecerii trenului sau altui vehicul feroviar, în cazul lipsei marcajului și a indicatorului, conducătorul trebuie să oprească  nu mai aproape de 10 m de la prima șină.

    Respectați Regulamentul circulației rutiere! Viața are prioritate!

     


    02.12.2025 | Vizită de instruire în Serbia
    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport....

    01.12.2025 | Tarifele pentru transportul cerealelor rămân avantajoase
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că tarifele pentru transportul cerealelor rămân avantajoase! Costul transportului cerealelor este semnificativ mai mic decât cel pentru alte tipuri de mărfuri. Aceste tarife preferențiale, susținute din resursele interne ale întreprinderii (prin instituirea unui regim strict de economisire a combustibilului, resurselor energetice și a cheltuielilor de întreținere a infrastructurii, reducerea personalului și alte măsuri), au fost stabilite exclusiv pentru a sprijini fermierii și sectorul agricol al țării, oferind condiții logistice accesibile și eficiente pentru exportul produselor agricole....

    27.11.2025 | Testare tehnică a tronsonului feroviar Chișinău–Revaca
    La 25 noiembrie 2025, Directorul General al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, împreună cu o echipă de specialiști, a efectuat testarea tehnică a tronsonului feroviar Chișinău–Revaca. Călătoria experimentală a devenit necesară după efectuarea lucrărilor de reparație și reabilitare, care au inclus înlocuirea traverselor uzate și a șinelor pe anumite segmente, ceea ce a permis ridicarea restricției de viteză. Scopul acestei testări a fost estimarea timpului de parcurs și stabilirea prealabilă a programului de circulație pentru viitoarele trenuri regulate pe ruta Chișinău–Revaca. ...
    Afișați mai multe ...