Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Dezvoltarea instituțională a CFM va fi susținută de USAID în cadrul Programului de Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA)

     

    Directorul General al  Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, dl Oleg Tofilat, s-a întâlnit ieri, 18 octombrie 2022, cu dl David Anderson, noul Director al Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA).

    În cadrul întrevederii, părțile au semnat un Memorandum de Înțelegere, sub auspiciile căruia Î.S ”Calea Ferată din Moldova” va beneficia de consultanță și asistență tehnică pe mai multe domenii ce vizează fortificarea guvernanței corporative și a managementului calității în cadrul întreprinderii.

    Misiunea experților MISRA va începe cu examinarea proceselor operaționale și a procedurilor interne ale CFM în domeniul achizițiilor, urmată de elaborarea recomandărilor de eficientizare a acestora în vederea obținerii unui proces de achiziții de o eficiență maximă, fiabil și transparent, în conformitate cu bunele practici internaționale.

    Cu această ocazie, Directorul General al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, dl Oleg Tofilat, și-a exprimat deschiderea pentru o colaborare continuă cu Programul MISRA în vederea îmbunătățirii managementului calității și digitalizarea proceselor în cadrul întreprinderii, având încrederea că modernizarea acestor procese va duce la creșterea competitivății serviciilor prestate de CFM, contribuind, în același timp, la bunul mers al procesului de reformare a transportului feroviar, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere RM-UE.

    La rândul său, Directorul MISRA, dl David Anderson, a salutat deschiderea manifestată de către Î.S ”Calea Ferată din Moldova” și și-a exprimat convingerea că această colaborare va contribui la dezvoltarea întreprinderii și a economiei țării în ansamblu, ținând cont de importanța strategică a CFM pentru transportul și tranzitul mărfurilor la nivel local și internațional..

    Notă: Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) va fi implementat în perioada 2022-2027. Programul se va baza pe activitățile anterioare și cele în desfășurare ale USAID și ale Guvernului SUA, derulate în scopul consolidării rezilienței și eficienței instituțiilor de guvernanță economică din Moldova, promovării reformelor instituționale și structurale menite să îmbunătățească mediul de afaceri și comerț și, prin aceasta, să reducă oportunitățile pentru corupție. 


    21.10.2024 | Reabilitarea căii ferate continuă
    Lucrările de reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungime totală de 233km, continuă. La 17 octombrie 2024, din Kazahstan, în Portul Internațional Liber Giurgiulești a sosit următorul lot de șine – 2422 mii tone, destinat reparației capitale a liniilor de cale ferată din Moldova. ...

    30.09.2024 | A doua partidă de șine din Republica Kazahstan a ajuns în Moldova!
    La 29 septembrie 2024 în Portul Internațional Liber Giurgiulești a sosit al doilea lot de șine – 1.433 tone, destinat reparației capitale a liniilor de cale ferată din Moldova. Lucrările de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungime totală de 233km, sunt efectuate de compania kazahă “Temirzhol Zhondeu”....

    23.09.2024 | Cheia succesului – consolidarea eforturilor
    Cheia succesului – consolidarea eforturilor În perioada 19-23 septembrie 2024 Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” a fost gazda unei delegații internaționale, sosite în vizită de lucru pentru familiarizarea cu mersul lucrărilor de proiectare și reabilitare a drumului de fier pe tronsonul de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungimetotală de 233km. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!