Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    La 3 iunie 2026, Directorul General al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), dl Serghei Cotelinic, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Holdingului GRAMPET România și ai Grupului Feroviar Român (GFR), Costinel Almăjanu și Victor Gurdiș.

    În cadrul discuțiilor, părțile au analizat stadiul actual al colaborării dintre CFM și companiile din cadrul Grupului GRAMPET, inclusiv prin intermediul EURORAIL Moldova, fiind abordate perspectivele de dezvoltare a transportului feroviar de mărfuri în regiune.

    Un subiect important al întrevederii l-a constituit identificarea unor noi oportunități de atragere a fluxurilor de mărfuri către transportul feroviar, atât pentru operațiunile de import, export și tranzit, cât și identificarea unor soluții comune menite să sporească competitivitatea sectorului feroviar și să contribuie la dezvoltarea și diversificarea coridoarelor logistice de mărfuri prin Republica Moldova.

    De asemenea, participanții au examinat posibilitățile de colaborare în domeniul reparației și mentenanței materialului rulant și al infrastructurii feroviare din punctele de frontieră.

    Întâlnirea s-a desfășurat într-un climat constructiv, părțile exprimându-și disponibilitatea de a continua dialogul și cooperarea pentru implementarea unor proiecte de interes reciproc în sectorul feroviar.

     

     

     

     


    09.09.2026 | Iargara - Cahul: CFM inițiază proiectarea lucrărilor de reparație capitală
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță achiziționarea serviciilor de proiectare pentru lucrările de reparație capitală a infrastructurii feroviare pe segmentul Iargara - Cahul....

    28.08.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 08.09.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 13 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 13 loturi. Bunurile, amplasate în mun.Chișinău, includ spații administrative, spații de producere și depozite. ...

    28.08.2026 | Cooperare în domeniul feroviar
    La 27 august 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a primit delegația reprezentanților Societății pe Acțiuni „Укрзалізниця”, care au venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova....
    Afișați mai multe ...