Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Din 1 iulie, angajații CFM vor primi salarii mai mari cu 89%.

     

    Din 1 iulie, angajații Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova" vor primi salarii mai mari cu 89%. Decizia a fost votată unanim în cadrul Comisiei pentru dialog social "angajator-salariați" din cadrul CFM. Astfel, potrivit noii formuli de calcul, salariul mediu lunar al angajaților va crește de la 4050 de lei, la 8469 lei. Proiectul fondului salarial a fost susținut și de Consiliul de administrație, iar deciziile prevăzute în document vor intra în vigoare din 1 iulie curent.

     


    02.07.2025 | Documentația de proiectare pe segmentul Văleni - finalizată
    Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” anunță licitație pentru îndeplinirea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată din satul Văleni, raionul Cahul! Documentația de proiectare a lucrărilor de reabilitare a tronsonului feroviar Văleni, pe un segment de aproximativ 360 metri, a fost finalizată. Lucrările de proiectare au fost efectuate de compania autohtonă “Intexnauca”, care a utilizat tehnologii moderne și a identificat soluții inginerești fiabile pentru consolidarea malului râului Prut și asigurarea rezistenței oricăror cataclisme. ...

    27.06.2025 | Sezonul de recoltare – soluții logistice sigure, ecologice și avantajoase
    Un parc de 721 de vagoane specializate, tarife personalizate și condiții flexibile pune la dispoziția agenților economici Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” în perioada sezonului de recoltare a cerealelor – o perioadă de importanță majoră atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru întreaga economie națională. Vagoanele specializate pentru transportul cerealelor au fost reparate și pregătite să asigure deplasarea în siguranță și în timp util a producției agricole spre punctele de destinație, inclusiv spre terminalele de export. ...

    25.06.2025 | Începe recepționarea motorinei din Rezerva de Stat
    Astăzi, 25 iunie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” începe recepționarea a 250 tone de motorină din Rezerva de Stat, livrate de Agenția Rezerve Materiale în baza dispoziției Guvernului. Motorina recepționată urmează a fi transportată și depozitată la sucursalele întreprinderii din Basarabeasca, Ocnița, Bălți, Ungheni și Chișinău și utilizată pentru efectuarea lucrărilor de manevră, transportul de mărfuri și pasageri. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!