ANTICORUPȚIE          
Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Iurii TOPALA: Am devenit mai atractivi!

     

    Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a efectuat o vizită de lucru la depourile de locomotive și vagoane din orașul Basarabeasca. Acesta a inspectat felul în care decurg lucrările de reparație a garniturilor și a discutat cu șefii de acolo despre aprovizionarea cu materiale necesare, dar și despre fluctuația cadrelor.

    „Mă bucur să constat că i-am găsit pe angajații noștri mai motivați, mai responsabili și mai operativi în procesul de lucru, așa cum este specific pentru feroviari. Acest lucru se datorează atât restituirii restanțelor salariale, cât și aprovizionării cu piese de schimb, echipamente de lucru. Oamenii și-au recăpătat încrederea de altădată, iar noi i-am asigurat că CFM a pășit deja pe un drum sigur, stabil și ireversibil”, a spus șeful de la CFM.

    De asemenea, directorul întreprinderii a declarat că numărul celor interesați de angajările la „Calea Ferată” a crescut în ultima perioadă. „Responsabilii din Basarabeasca ne-au transmis și o veste bună. Dacă până acum filialele din țară duceau lipsă acută de cadre, de curând, oamenii au început să depună cereri de angajare. Este un indicator important pentru noi. Vom continua să muncim pentru dezvoltarea acestui sector. Ne vom consolida atenția și munca pentru a deveni mai atractivi”, a conchis Iurii Topala.

    Mai mult, acesta susține că pentru anul curent sunt planificate lucrări importante de reabilitare a sectorului feroviar. Acestea vizează inclusiv reparațiile curente a locomotivelor și vagoanelor, a infrastructurii și a depoului.„Am planificat reabilitarea a 600 de vagoane, care cândva au fost lăsate de izbeliște și vom desfășura lucrări de întreținere și reparație a altor o mie de vagoane din parcul deja existent și funcțional. În acest fel, vom putea face față numărului sporit al solicitărilor de transport marfar din partea agenților economici. În anul ce urmează vom da startul lucrărilor de renovare a infrastructurii feroviare pe sectorul cu cea mai mare lungime. Sperăm să începem și lucrările de renovare a depoului de locomotive din Basarabeasca, astfel încât specialiștii noștri – sudori, electricieni, mecanici etc. – să beneficieze de condiții de muncă mai bune, iar procesul de lucru să devină mai rapid și mai eficient”, a precizat Iurii Topala.

                Amintim că sectorul feroviar al Republicii Moldova se află în plin proces de reorganizare și restructurare. Proiectul este finanțat și monitorizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Uniunea Europeană.


    26.10.2020 | Adrian Onceanu: „CFM trebuie să rămână în proprietatea statului”
    În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, directorul Î. S. „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), Adrian Onceanu, a vorbit despre testarea noilor locomotive, ce achiziții mai trebuie făcute pentru a acoperi necesitățile CFM, modernizarea CFM; dar și planurile pe termen scurt și mediu....

    29.09.2020 | Ploile au generat pagube.
    În rezultatul ploilor torenţiale care au căzut pe 29 septembrie curent în raioanele de sud ale Republicii Moldova a fost afectat segmentul de cale ferată Abaclia-Comrat, la kilometrul 22, pichetul 7-10, spălînd stratul de pietriş de sub traverse pe o lungime de circa 400 metri, pe alocuri la o adîncime de pînă la 60 de centimetri....

    26.08.2020 | Stimați angajați ai CFM!
    Vă adresez sincere felicitări cu ocazia Sărbătorilor Naționale. Deja al treilea deceniu pășim pe calea independenței și sîntem mîndri că, prin efortul nostru comun contribuim la consolidarea statalității și a unei societăți prospere și puternice. Cu prilejul sărbătorilor, vă doresc pace, prosperitate și încredere în viitorul Republicii Moldova!...

    24.08.2020 | (VIDEO) Evenimentul prilejuit de sosirea locomotivelor noi
    Evenimentul festiv prilejuit de sosirea celor douăsprezece locomotive cu care urmează a fi completat parcul de locomotive al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” a fost reflectat pe larg în majoritatea mijloacelor de presă din Republica Moldova. Cu toate acestea, considerăm potrivit să prezentăm publicului varianta video a acestui eveniment - un scurt film care, de bună seamă, va completa cu generozitate atît istoria întreprinderii, cît și istoria țării. ...

    10.08.2020 | A început testarea locomotivelor noi.
    CFM a început testarea tehnică a locomotivelor procurate în cadrul proiectului de restructurare și reorganizare a Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE. Verificările şi testările tehnice care au demarat astăzi se desfăşoară cu participarea grupului de specialişti delegaţi de către compania producătoare General Electric împreună cu un grup de specialişti ai CFM. ...

    03.08.2020 | Conferirea de distincții de stat unor lucrători ai ÎS "Calea Ferată din Moldova"
    Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat înalte distincţii de stat unui grup de angajaţi ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”. Astfel, cu ocazia Zilei Feroviarului, un grup de lucrători s-a învrednicit de Ordinul „Gloria Muncii” şi de Medalia „Meritul Civic” pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniul transportului feroviar, merite în sporirea eficienţei utilizării materialului rulant şi contribuţie la asigurarea securităţii circulaţiei transportului feroviar....

    31.07.2020 | Dragi feroviari, stimați veterani ai CFM!
    Primiți cele mai calde și sincere felicitări cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Feroviarului! Ne face plăcere să știm, că această sărbătoare a devenit cu adevărat populară în țara noastră. De rînd cu feroviarii și membrii familiilor, ea este marcată și de cetățenii republicii, care beneficiază de serviciile CFM....

    15.07.2020 | Primele șase locomotive noi au ajuns la Chișinău
    Marți, 14 iulie 2020, pe peronul gării din Chișinău a avul loc ceremonia prilejuită de sosirea primelor șase locomotive din cele douăsprezece cu care urmează a fi completat parcul de locomotive al Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova”. La evenimentul de întîmpinare a locomotivelor a participat președintele țării, Igor Dodon, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, Directorul General interimar al CFM Adrian Onceanu, și reprezentanți ai BERD, BEI și UE....

    14.07.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că în zona satului Crihana Veche, raionul Cahul, pe segmentul de cale ferată Cahul-Colibaşi, apele rîului Prut au acoperit în totalitate linia de cale ferată. Сirculaţia trenurilor marfare pe acest segment rămâne în continuare sistată. Aceasta va fi reluată imediat ce nivelul apelor nu va crea pericole şi nu va afecta circulaţia trenurilor în zona respectivă. ...

    10.07.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că în zona satului Crihana Veche, raionul Cahul, pe segmentul de cale ferată Cahul-Colibaşi, cotele apelor rîului Prut au atins nivelul de sus al terasamentului. Din punct de vedere al siguranţei circulaţiei, s-a dispus sistarea circulaţiei pe acest segment. Aceasta va fi reluată imediat ce nivelul apelor nu va crea pericole şi nu va afecta circulaţia trenurilor în zona respectivă....

    10.07.2020 | Stimați reprezentanți mass-media
    Întreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” (CFM) are deosebită plăcere de a vă invita la ceremonia de sosire a 6 locomotive noi, model ТЭ33А (din cele 12) conform proiectului de investiții finanțat de către Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI)....

    09.07.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” constată ridicarea la cote alarmante a apelor rîului Prut în satul Crihana Veche, raionul Cahul, pe segmentul de cale ferată Cahul-Colibași.Drept rezultat al inspecției sectorului respectiv, s-a constatat, că nivelul apei a ajuns pînă la terasamentul căii ferate, acoperind a treia parte a acestuia. Mecanicii de locomotivă a garniturilor marfare care circulă pe acest sector vor manifesta maximum de prudență....

    29.06.2020 | Comunicat de presă
    Conducerea Î.S. CFM declară că, la data de 27.06.2020, în urma lucrărilor de reabilitare întreprinse și scăderii nivelului apelor, segmentul de cale ferată Lipcani-Mămăliga a fost redeschis pentru circulația trenurilor, cu restricția temporară a limitei de viteză (15 km/h). În prezent, CFM evaluează pagubele provocate de calamitățile naturale și în scurt timp suma prejudiciilor suportate de CFM va fi anunțată. ...

    26.06.2020 | Comunicat de presă
    În legătură cu ridicarea bruscă a nivelului de apă din râurile Prut și Nistru, în regiunile de Nord și Sud a țării, CFM a întreprins un șir de măsuri pentru monitorizarea situației create pe segmentele de cale ferată Ocnița-Lipcani, Ocnița-Vălcineț, Prut-Cahul, Cahul-Giurjiulești.Totodată, pe segmentul de Nord al țării Lipcani-Mămăliga din cauza nivelului apei ridicat, a fost sistată temporar circulația trenurilor pe porțiunile afectate, care urmează a fi reluată îndată după finisarea lucrărilor de reparație necesare. ...

    24.06.2020 | Accident la Bălți
    Astăzi, 24 iunie, ora 11.20, la kilometrul 79, în regiunea stației Bălți-Slobozia, un tren de manevră a lovit o persoană pe trecerea la nivel. Bărbatul în vîrstă de 37 de ani nu a reacționat la semnalizările semaforului și a mecanicilor de locomotivă....

    23.06.2020 | Dl Adrian Onceanu, Director general interimar al CFM, a întreprins un şir de vizite de verificare a nodurilor feroviare.
    Începînd cu 15 iunie, curent, Î.S. ”Calea Ferată din Moldova” nu se mai află în şomaj tehnic, ceea ce înseamnă că toate subdiviziunile magistralei au revenit la ritmuri obişnuite de activitate. În acest context, Dl Adrian Onceanu, Director general interimar al CFM, a întreprins un şir de vizite de verificare a nodurilor feroviare. Vizitele respective vin să substituie tradiţionalele inspecţii de primăvară, care în anul curent nu au fost posibile din cauza restricţiilor generate de starea excepţională instituită în Republica Moldova în conextul pandemiei de Coronavirus. ...

    04.06.2020 | Ambasadorul Republicii Belarus s-a întîlnit cu conducerea CFM
    Astăzi, 4 iunie 2020 a avul loc o întrevedere a excelenţei sale ambasadorul Republicii Belarus cu conducerea Î.S. Calea Ferată din Moldova în componenţa Directorului General Interimar al întreprinderii, vicedirectorului general responsabil de activitatea comercială, vicedirectorului general responsabil de infrastructură şi tracţiune, vicedirectorului general responsabil de securitate....

    03.06.2020 | Accident în apropiere de stația Ghidighici.
    În noaptea curentă, ora 02.10 minute, la intrarea în stația Ghidighici, trenul 8902 a lovit mortal un bărbat care stătea pe șinele de cale ferată. Acesta nu a reacționat la semnalizările mecanicilor de locomotivă, în consecință impactul fiind imposibil de evitat. Cetățeanul nu avea asupra sa acte de identitate....

    02.06.2020 | Pasagerii de pe ruta Bălți-Ocnița nu au avut de suferit.
    Astăzi, 2 iunie, ora 11.03, la kilometrul 146, sectorul de cale ferată Tîrnova-Dondușeni, ajutorul mașinistului trenului suburban Bălți-Ocnița a observat fum în cabina din spate a trenului. Trenul a fost oprit în cel mai scurt timp, iar mașiniștii au acționat în strictă conformitate cu regulamentul în vigoare, făcînd uz de toate mijloacele antiincendiare pe care le au la dispoziție. Concomitent au apelat pompierii care, sosiți la fața locului, au lichidat incendiul....

    08.05.2020 | Stimaţi angajaţi şi veterani ai Căii ferate din Moldova!
    Vă adresez cordiale felicitări cu ocazia Zilei Victoriei! 9 Mai este ziua ce uneşte cetăţenii Republicii Moldova prin năzuinţa de a trăi sub un cer paşnic. În acest an comunitatea mondială marchează 75 de ani ai Victoriei în cel de-al doilea război mondial din anii 1941-1945. ...

    22.04.2020 | Объявление
    Руководство ГП «Железная дорога Молдовы» информирует общественность, что из-за значительного снижения объема транзитных, экспортных, импортных и местных перевозок грузов, с целью накопления достаточного количества грузов на станциях погрузки и входных станциях Дороги, принято решение временно, на период с 8-00 23 апреля 2020 года до 8-00 27 апреля 2020 года, приостановить движение грузовых поездов....

    22.04.2020 | Comunicat de presă
    Î.S.„Calea Ferată din Moldova” informează că, în legătură cu reducerea substanțială a volumului de mărfuri, s-a decis sistarea traficului de mărfuri începînd cu 23.04.2020 ora 8.00 pînă pe 27.04.2020 ora 8.00. Toate solicitările agenților economici de încărcare-descărcare a vagoanelor vor fi asigurate. Această măsură poartă un caracter temporar și sperăm că în cel mai scurt timp vom reveni la ritmuri normale de activitate. ...

    17.04.2020 | Stimați cetățeni!
    Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” constată cu toată îngrijorarea că în ultima perioadă de timp, pe teritoriul Republicii Moldova sînt înregistrate zeci de incendii de vegetație care pun în pericol bunurile statului și viața cetățeanului. Administrația întreprinderii atenționează că incendiile se produc inclusiv în apropierea nemijlocită a căii ferate, punînd în pericol atît trenurile care circulă pe magistrală, cît și infrastructura întreprinderii. ...

    17.04.2020 | Stimați colegi!
    Vă adresez sincere felicitări cu ocazia luminoasei sărbători de înviere a Domnului! Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Sfânta Sărbătoare de Paști marchează miracolul Învierii Domnului.Ea ne amintește de patima, moartea și învierea lui Iisus Hristos! ...

    13.04.2020 | Comunicat de presă
    Duminică, 12 aprilie, în jurul orei 8 dimineață, la trecerea la nivel Tigheci, raionul Cantemir s-a produs un accident cu implicarea trenului de manevră Iargara-Prut1 și a unui automobil marca BMW. La volanul automobilului înmatriculat în Lituania se aflau doi tineri din localitatea Tigheci, care nu au respectat regulamentul în vigoare și indicatoarele de semnalizare din dotarea trecerii la nivel....

    06.04.2020 | Comunicat de presă
    Duminică, 5 aprilie, ora 14.35, în zona gării feroviare Ungheni a avut loc un accident cu implicarea unei locomotive de manevră care a lovit mortal un bărbat în timp ce traversa linia de cale ferată. Accidentul s-a produs la trecerea la nivel care dispunea de un sistem de semnalizare și prevenire inclusiv sonoră în deplină funcționalitate....

    17.03.2020 | Stimați călători!
    Î.S. "Calea Ferată din Moldova" informează călătorii din transportul feroviar că începînd cu 17 martie 2020 Gara Feroviară Chișinău pe timp de noapte (ora 20:00 - 08:00) va fi închisă....

    16.03.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. "Calea Ferată din Moldova" abordează cu toată responsabilitatea şi implicarea situaţia actuală, mobilizîndu-şi toate capacităţile şi întreg personalul în vederea depăşirii stării de criză pe care o traversează în prezent Republica Moldova. Actualmente toate acţiunile întreprinderii decurg din hotărîrile şi recomandările Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, inclusiv cu respectarea întocmai a măsurilor de sănătate publică şi a regulilor aplicabile în privinţa transportatorilor şi în special în trasportul feroviar de călători. ...

    16.03.2020 | În atenţia călătorilor!
    În conformitate cu decizia instituţiilor de conducere a Republicii Moldova, se sistează temporar circulaţia trenului „Prietenia” Chişinău – Bucureşti – Chişinău, cu plecarea din Chişinău începînd cu 16 martie 2020 şi cu plecarea din Bucureşti începînd din 17 martie 2020....

    15.03.2020 | În atenția călătorilor!
    Reieșind din faptul că autoritățile de la Kiev au decis închiderea hotarelor, Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” anunță sistarea temporară a curselor Chișinău - Moscova începînd cu 14 martie 2020, Chișinău - Sankt Petersburg începînd cu 15 martie 2020 și Chișinău – Odesa începînd cu 20 martie 2020. Costul biletelor procurate va fi restituit integral....

    13.03.2020 | În atenţia călătorilor!
    Î.S. "Calea Ferată din Moldova" informează că, în legătură cu atestarea unui flux redus de călători temporar se sistează circulaţia trenului 821/1051-1052/822 Chişinău – Iaşi (Socola) cu plecarea din Chişinău şi Socola începînd cu 14 martie 2020 pînă pe 02 aprilie 2020. ...

    10.03.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” anunţă lansarea începînd de astăzi, 10.03.2020, a liniei "ANTICORUPŢIE". Declarînd drept obiective de bază ale întreprinderii sporirea calităţii serviciilor prestate şi asigurarea respectării legislaţiei în vigoare, se face apel atît către angajaţii CFM, cît şi, în general, către cetăţeni în vederea sesizării şi comunicării actelor de corupţie, trafic de influenţă şi protecţionism, comise de către angajaţii întreprinderii. ...

    05.03.2020 | Stimate colege-angajate ale transportului feroviar al Republicii Moldova!
    Cele mai cordiale felicitări cu prilejul frumoasei sărbători de primăvară – Ziua Internaţională a Femeii 8 Martie. Vă urez din suflet, onorabile colege-feroviare, care prin munca Dumneavoastră nobilă contribuiţi la modernizarea şi dezvoltarea întreprinderii, multă sănătate, prosperitate, pace în suflet şi cer senin în căminul familial....

    02.03.2020 | Comunicat de presă
    Administraţia Î.S. ,,Calea Ferată din Moldova” informează că, sîmbătă 29 februarie, în apropierea satului Floreni, raionul Anenii Noi, s-a produs un accident cu implicarea unei locomotive de manevră şi a unui automobil marca Mercedes-Vito, condus de un bărbat, în vîrstă de 44 de ani. În automobil se mai aflau doi copii şi mama acestora. Conducătorul automobilului nu a respectat semnalele trecerii la nivel existente. Maşiniştii locomotivei au întreprins toate masurile posibile, făcînd uz de mijloacele de care dispun, însă impactul nu a putut fi evitat. În consecinţă conducătorul auto s-a stins pe loc, iar mama copiilor - în drum spre spital. Starea copiilor este satisfăcătoare....

    28.02.2020 | Stimați călători!
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a dat start unei anchete în mediul călătorilor trenului Chişinău-Bucureşti, care se va desfăşura în intervalul 01-31 martie 2020. Chestionarul cuprinde douăsprezece întrebări, iar pasagerii sînt rugaţi să răspundă pentru a identifica nivelul de confort generat de serviciile prestate de întreprindere, care ar fi ora potrivită de plecare a trenului din gara Bucureşti, modalităţille de procurare a tichetelor de călătorii şi alte subiecte....


    17.02.2020 | Comunicat de presă
    Administraţia Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a luat act de acţiunile de verificare iniţiate duminică 16 februarie de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, împreună cu lucrătorii vamali, asupra vagoanelor trenului Chişinău - Bucureşti....

    10.02.2020 | Comunicat de presă
    Administraţia Î.S. “Calea Ferată din Moldova“ informează că duminică, 9 februarie, în zona localităţii Tătăreşti, raionul Străşeni s-a produs un accident cu implicarea unui automobil care nu a respectat semnalele existente. Maşiniştii trenului Sankt-Petersburg-Chişinău au întreprins toate masurile posibile, făcînd uz de mijloacele de care dispun, însă impactul nu a putut fi evitat. ...

    21.01.2020 | Comunicat de presă
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” confirmă faptul că ofiţerii CNA şi procurorii au iniţiat percheziţii la domiciliile şi birourile de serviciu ale unor angajaţi ai Căii Ferate, aceştia fiind bănuiţi de corupere pasivă. Conducerea CFM oferă tot suportul organelor de anchetă şi arată în continuare suficientă deschidere pentru investigarea şi combaterea tuturor cazurilor de nerespectare a legii....

    24.12.2019 | La Mulți Ani!
    Cu ocazia luminoaselor sărbători de iarnă Vă adresăm cele mai calde salutări și urări de bine. Vă dorim sănătate, pace în suflet, bucurii, bunăstare și prosperitate. Fie ca Anul Nou să vă aducă noi succese, căldură în casă și multă fericire. Crăciun Fericit și un An Nou plin de bucurii!...

    16.12.2019 | Locomotiva unui marfar a fost cuprinsă de flăcări
    Duminică, 15 decembrie, ora 9.50 maşiniştii trenului mărfar nr.2001 Basarabeasca - Etulia au solicitat intervenţia serviciului pompieri după ce au constatat că una din locomotive a luat foc. Iniţial, membrii echipajului au întreprins toate măsurile pentru a evita extinderea focului, făcînd uz de mijloacele disponibile şi decuplînd garnitura de locomotivă....

    02.12.2019 | O ofertă care te motivează să cumperi din timp bilete pentru a călători cu trenul Moscova-Chişinău-Moscova
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că pe durata anului 2020, începînd cu data plecării 09 ianuarie 2020 până la 20 decembrie 2020, în relaţia dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, pentru călătorii individuale cu trenul internaţional de călători nr. 65/66 Moscova-Chişinău-Moscova, la tariful biletului de călătorie pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul Federaţiei Ruse, în funcţie de perioada (profunzimea) de vînzare...

    25.11.2019 | La CFM s-a încheiat inspectarea tradiţională de toamnă a domeniului feroviar.
    La data de 22 noiembrie 2019 s-a încheiat tradiţionala inspectare de toamnă a patrimoniului feroviar, înfăptuită de o comisie în frunte cu directorul general interimar al CFM Ivan Dragni. Asemenea acţiune are loc în fiecare an şi este organizată în conformitate cu Regulile de exploatare tehnică a CFM....

    21.11.2019 | Trenul Chişinău - Iaşi (Socola) – Chişinău oferă reduceri la sarbătorile de iarnă
    Î.S. „Calea Frată din Moldova” informează că cei care doresc să călătorească cu trenul Chişinău - Iaşi (Socola) - Chişinău în perioada 13 decembrie 2019 - 19 ianuarie 2020 se vor bucura de o reducere de preţ la biletele de călătorie cu 20 la sută pentru călătoria retur din Socola, la procurarea documentelor de călătorie din direcţiile tur-retur la acest tren....

    07.11.2019 | Comunicat de presă
    Administraţia Î.S. ”Calea Ferată din Moldova” informează că toate operaţiunile de verificare a garniturilor de tren fac parte dintr-un proces activ de identificare şi prevenire a tentativelor de introducere pe teritoriul ţării a mărfurilor fără ca acestea să fie supuse procedurilor legale. Drept dovadă serveşte demersul CFM adresat tuturor vămilor cu care are relaţii de colaborare, ca acestea să intensifice acţiunile de control....

    01.11.2019 | Stimați călători!
    Începând cu 1 noiembrie 2019, vânzarea biletelor de călătorie și a documentelor de transport de către orice administrație feroviară (indiferent de locul întocmirii documentelor) la trenurile din traficul intern al republicilor Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Federația Rusă se va efectua cu aplicarea tarifului intern al statelor nominalizate....

    23.10.2019 | Comunicat de presă
    Conducerea Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că descinderile care au avut loc în dimineața zilei de 23 octombrie la una din filialele din Chișinău ale magistralei, au fost o reacție promptă la demersul Serviciului Securitate Internă al întreprinderii înaintat organelor de drept pentru a trage la răspundere angajații CFM care sînt bănuiți de implicare în activități ce fac obiectul unor investigații, de acest fel, de depășirea atribuțiilor de serviciu...

    22.10.2019 | Tentativă de furt, deconspirată de inspectorii SSI al CFM
    În urma unor măsuri operative de investigații, la data de 20.10.2019, de către Serviciul securitate internă al CFM, a fost reținut un angajat al Depoului de locomotive Chișinău, mecanic de locomotivă, în timp ce sustrăgea motorină din rezervorul locomotivei pe care o conducea (locomotiva de model ЧМЭ3, fiind echipat cu capacităţi pentru 100 litri de combustibil). La momentul reţinerii, acesta reuşiseră să sustragă 50 litri de motorină....

    18.10.2019 | Delegația CFM a participat la cea de-a 71-a şedinţă a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-CSI și Baltice
    În perioada 15-16 octombrie, la Minsk a avut loc cea de-a 71-a şedinţă a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-membre ale Comunităţii. La eveniment a participat delegaţia CFM în frunte cu Ivan Dragni, directorul general interimar al ÎS "Calea Ferată din Moldova". Agenda întrunirii a inclus subiecte care vizează coordonarea acţiunilor căilor ferate din statele Comunității în vederea bunei organizări a traficului internaţional de călători şi mărfuri...

    08.10.2019 | Ne dorim o mai bună calitate a serviciilor oferite pasagerilor
    ÎS „Calea Ferată din Moldova” arată o preocupare constantă faţă de calitatea serviciilor prestate călătorilor. Deşi procesul de trecere de la un nivel de calitate la unul superior şi în strictă corespundere cu practicile şi standardele internaţionale este anevoios şi implică costuri suficient de mari, administraţia întreprinderii insistă continuu în favoarea unei asemenea schimbări. Dovadă sînt condiţiile bune oferite călătorilor care circulă pe ruta Chişinău-Odesa, dar şi a celor care merg la Iaşi....

    12.09.2019 | Întrunirea Comisiei pentru gospodăria de vagoane de pasageri la Chişinău
    În perioada 10-12 septembrie, la Chişinău a avut loc cea de-a 24-a şedinţă a Comisiei pentru gospodăria de vagoane de pasageri, eveniment care decurge din agenda aprobată prin votul comun al ţărilor membre organizaţiei comunitare. ...

    29.08.2019 | Comunicat de presă
    Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind înregistrarea unor cazuri de sustragere şi comercializare ilegală de cupru şi aluminiu în cadrul unei subdivizuni a ÎS “Calea Ferată din Moldova”, este de datoria noastră să informăm opinia publică că acum aproximativ o lună conducerea Nodului de cale ferată Bender a informat administraţia CFM despre identificarea unor stocuri de metale neluate la evidenţă şi care ar putea fi obiectul unor acţiuni mai puţin transparente....

    19.08.2019 | Î.S. "Calea Ferată din Moldova" Vă pune la dispoziție garnitură suplimentară pentru zilele de 26 și 27 august pe cursa Chișinău - Iași (Socola).
    Astfel, doritorii se pot bucura în perioada de 24-27 august de o escapadă în unul dintre cele mai frumoase orașe din România, călătorind în confort și siguranță cu trenul modernizat al CFM. Trenul va porni din Gara Chișinău la ora 06:16 și va ajunge în stația Socola (Iași) la ora 10:15. Returul se va face la ora 17:42, cu sosire la 21:36 în Chișinău iar prețul tichetului de călătorie într-o direcție variază de la 90 la 130 lei....

    04.08.2019 | Angajații ÎS “Calea Ferată din Moldova” au fost recunoscători pentru mesajul de felicitare și cuvintele calde cu prilejul Zilei feroviarului din partea Președintelui țării Igor DODON.
    Stimați angajați ai Căii Ferate! Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua feroviarului, Vă adresez sincere felicitări și gînduri bune tuturor Dumneavoastră, celor care V-ați dedicat dezvoltării și bunei funcționări a acestei ramuri, celor care contribuiți în permanență la creșterea economiei naționale. ...

    04.08.2019 | Stimaţi colegi, onoraţi oaspeţi şi veterani ai transportului feroviar.
    Din numele Administraţiei Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, precum şi din al meu personal, vă spunem că sîntem bucuroşi să fim împreună aici pentru a marca sărbătoarea noastră profesională Ziua Feroviarului. Aşa cum ştim cu toţii, Ziua Ferovarului se celebrează, în mod tradiţional, în prima duminică a lunii august în fiecare an. August e timpul în care livezile îşi arată roada, viile îşi scot la lumină strugurii, lanurile ne-au dăruit pîinea de care avem nevoie. ...

    02.08.2019 | Feroviarii Moldovei au marcat sărbătoarea profesională
    Feroviarii din Republica Moldova sărbătoresc Ziua Feroviarului. În mod tradiţional, Ziua lucrătorului din domeniul Căilor Ferate este marcată în Moldova în prima duminică a lunii august. Anul curent această sărbătoare profesională este un prilej de bucurie pentru peste 7 mii de angaţi ai CFM.Ca şi în anii precedenţi, cei mai buni feroviari au fost menţionaţi personal de către Iurii Topala, Directorul General al CFM, care şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia adusă la dezvoltarea Întreprinderii, pentru excelenţă în muncă şi pentru dedicaţia pe care au manifestat-o constant....

    02.08.2019 | Dragi prieteni, stimaţi colegi!
    Calendarele arată din nou luna august şi ne intră în case o duminică un pic deosebită de toate celelate duminici. Pentru că e Ziua Feroviarului şi e ziua noastră, a tuturor celor care ne-am legat destinul de această rază de fier care trece prin faţa noastră ca o linie a vieţii....

    15.07.2019 | Urmare a informațiilor difuzate în mass-media
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” s-a autosesizat pe cazul depistării de către Serviciul Vamal a unui lot de mărfuri în trenul Moscova-Chișinău la data de 12.07.2019, la intrare în țară, prin postul vamal ”Volcineț”....

    10.07.2019 | Concursul de Fotografie Aline Bastin
    Trenurile leagă locurile, dar și oamenii; ca atare, acestea au fost întotdeauna un subiect fascinant și inspirat pentru artiști. Obiectivul acestui concurs este de a stimula creativitatea pasagerilor feroviari și de a răspândi o imagine umană și pozitivă a căilor ferate în Europa. Cele douăsprezece cele mai bune fotografii vor primi câte un premiu de 200 de euro și vor fi afișate la European Railway Award în anul 2020. ...

    09.07.2019 | Comunicat de presă
    Î. S. „Calea Ferată din Moldova”manifestă îngrijorarea şi tratează cu toată responsabilitatea recentele declaraţii privind starea de lucruri la întreprindere. CFM arată toată deschiderea şi este gata să ofere solicitanţilor întreaga informaţie privind volumul mărfurilor trasportate si politica prețurilor. ...

    08.07.2019 | Pasagerii de pe ruta Ungheni-Bălţi nu au avut de suferit
    Locomotiva-cap a trenului de pe ruta Ungheni-Bălţi a luat foc. Incendiul s-a produs aseară, în jurul orei 18 în apropierea de localitatea Scumpia, raionul Făleşti. Pasagerii au reuşit singuri să părăseacă vagoanele într-un un scurt timp după producerea incendiului. ...

    20.06.2019 | La Iaşi – cu tren modernizat!
    Sezonul estival de călători e în toi! Toţi doritorii pot călători cu trenul modernizat în România, la Iaşi, de trei ori pe săptămână: vineri, sâmbătă şi duminică. Trenul pleacă din gara Chişinău la orele 06.10, revenind în capitala Republicii Moldova la orele 21.27. ...

    18.06.2019 | Călătorește spre litoral cu trenul modernizat Chișinău-Odesa!
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” rămîne la dispoziţia tuturor doritorilor de a călători spre litoral, oferind cele mai bune condiţii, inclusiv siguranţă, rapiditate şi evident, confortul de care avem nevoie. Începînd cu prima zi a anotimpului vacanţelor - 1 iunie 2019 - trenul modernizat de pe ruta Chișinău-Odesa circulă zilnic....

    07.06.2019 | Delegația CFM la cea de-a 47-a sesiune a Consfătuirii miniştrilor Organizaţiei de colaborare a căilor ferate.
    În perioada 4-7 iunie 2019 în oraşul Taşkent (Republica Uzbekistan) și-a desfăşurat activitatea sesiunea a 47-a a Consfătuirii miniştrilor Organizaţiei de colaborare a căilor ferate (OCCF) cu participarea miniştrilor şi reprezentanţilor plenipotenţiari ai ministerelor şi organizaţiilor, care gestionează transportul feroviar....

    05.06.2019 | Transportă lemn la cele mai bune prețuri doar pe calea ferată!
    Transportul feroviar reprezintă soluția cea mai optimă de a transporta o cantitatea mare într-un singur lot. Astfel, într-un vagon ai posibilitatea să transporți în siguranță peste 60 tone de marfă....

    31.05.2019 | Bucură-te la maxim de vacanță!
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” îți propune să alegi călătorii spre litoral sigure, rapide și confortabile. Începînd cu 1 iunie 2019, trenul modernizat de pe ruta Chișinău-Odesa va circula zilnic. La solicitarea călătorilor se va dubla numărul de locuri cu vagoane suplimentare pe toată durata sezonului estival. ...

    28.05.2019 | Semnarea Memorandumului dintre CFM și SA “Ukrzaliznîţea”
    Astăzi, 28 mai 2019, directorul general al CFM Iurii Topala s-a deplasat la Odesa pentru a participa în cadrul evenimentului “International Transport and Trade Week”. În cadrul acestui eveniment internaţional a avut loc o întrevedere de afaceri a reprezentanților administrației feroviare din Moldova şi Ucraina. ...

    24.05.2019 | CFM în pregătire intensă pentru deschiderea sezonului estival
    În perioada 20-24 mai 2019, Iurii Topala, director general al CFM, însoţit de şefii serviciilor de profil, au inspectat gospodăria magistralei pentru a stabili gradul de pregătire al acesteia pentru traficul estival de marfă şi călători, precum și activitatea tuturor domeniilor de bază ce asigură securitatea circulaţiei....

    20.05.2019 | Stimați călători!
    Începînd cu data de 24.05.2019 CFM modifică tarifele de indexare în vagoanele de clasa I şi II a trenului modernizat nr.642/641 Chişinău-Odessa urmare a majorării prețurilor la carburanți și a fluctuațiilor cursului valutar....

    18.05.2019 | Din Chișinău în orice punct al Europei!!!
    Începînd cu data de 20 mai 2019 călătorii vor putea procura legitimații de călătorie în trafic internațional chiar din gara Chişinău prin sistemul RoTicket. Aici a fost recent instalat acest program. Inovaţia a fost posibilă graţie unui acord bilateral încheiat între directorul general al CFM , Iurii TOPALA, şi directorul general al CFR Călători, Leon BĂRBULESCU....

    15.05.2019 | Rezultatele participării delegației CFM la a 70-a şedinţă a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-CSI și Baltice
    În perioada 14-15 mai 2019 la Helsinki (Finlanda) a avut loc a 70-a şedinţă jubiliară a Consiliului pentru transport feroviar al statelor-membre ale Comunităţii.La eveniment a participat delegaţia CFM în frunte cu Iurii TOPALA, directorul general al întreprinderii. ...

    11.05.2019 | Orășelul European 2019
    Astăzi, 11 mai 2019, Grădina Publică "Ștefan cel Mare și Sfînt" a fost gazda pentru oaspeți din diferite colțuri ale lumii. Vizitatorii "Orășelului European" au avut posibilitatea de a afla informații despre proiectele realizate în Republica Moldova cu suportul Uniunii Europene și a statelor membre UE, precum și despre proiectele de asistență în derulare....

    26.04.2019 | Mesajul de mulțumire a Președintelui Federației Sindicatului Feroviarilor din Moldova adresat conducerii CFM
    În numele Federației Sindicatului feroviarilor din Moldova și al meu personal, doresc să aduc mulțumiri conducerii Căii Ferate și Dumneavoastră personal, Domnule Director general, pentru că ați găsit posibilitatea de a achita, în ajunul sărbătorii Sfintelui Paști, salariul întregului colectiv al Căii Ferate a Moldovei în pofida situației financiare dificile a întreprinderii. ...

    26.04.2019 | Sărbătorile vin cu vești bune!
    Sfintele Sărbători de Paști vin cu vești calde în casele angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM). Mai mult de jumătate din efectivul instituției va primi salarii mai mari începând cu luna mai. Decizia a fost luată de conducerea CFM urmare a hotărârii de Guvern privind majorarea salariului în sectorul real până la suma de 2775 de lei pe lună...

    26.04.2019 | Propuneri pentru majorarea volumelor de marfă
    La solicitarea mediului de afaceri, Î.S. “Calea Ferată din Moldova” și Ministerul Economiei și Infrastructurii au lansat consultări în privința eficientizării conlucrării dintre producătorii de produse cerealiere și CFM. Astfel, reprezentanții companiilor beneficiare de transport feroviar marfar pentru produse cerealiere au comunicat un șir de propuneri în scopul majorării volumelor de marfă exportată în Uniunea Europeană și porturile maritime din Ucraina. În același timp, au fost menționate obiecții, ce se referă la calitatea serviciilor prestate de Î.S. “Calea Ferată din Moldova”...

    25.04.2019 | Stimați angajați ai Căii Ferate a Moldovei!
    Vă felicit cu ocazia Sfintelor sărbători de Paști! Marea sărbătoare a Învierii Domnului unește oamenii, umple inimile de bucurie și căldură, dăruiește speranță, îndreaptă spre înalte idealuri spirituale și îndeamnă la fapte bune, iar minunatele tradiții pascale crează o atmosferă specială în fiecare casă. Fie ca sfintele sărbători pascale să aducă în sufletele dumneavoastră multă lumină, armonie și fericire, alături de persoanele dragi și apropiate....

    23.04.2019 | Urmare a informațiilor difuzate în presă
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” s-a autosesizat cu privire la perchezițiile și reținerile la Depoul de locomotive din Bălți în urma cărora au fost reținute 8 persoane, suspectate conform informațiilor preliminare de fapte de delapidare a averii străine și corupere pasivă. Pe marginea acestui caz este deschisă o cauză penală. Organele de anchetă investighează circumstanțele de fapt și de drept....

    23.04.2019 | Mesaj de felicitare cu ocazia zilei de naștere a Directorului general a Agenției Proprietății Publice
    Cu ocazia zilei dumneavoastră de naştere, din numele întregului colectiv de angajați ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova” primiți felicitările noastre. Vă dorim cu toată sinceritatea multă sănătate, putere de viaţă nesecată, bunăstare personală şi familială, pace, succese şi prosperare. Să aveţi mereu o viaţă reuşită, plină de realizarea scopurilor propuse spre binele Republicii Moldova....

    12.04.2019 | Delegația CFM - vizită de lucru în Coreea de Sud
    Delegația CFM - vizită de lucru în Coreea de Sud Administrația Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, condusă de directorul general al companiei, Iurii Topala, participă, în perioada 8 – 12 aprilie, la cea de-a 34-a ședință din cadrul Conferinței directorilor generali ai căilor ferate membre ale OCCF (OSJD), care se desfășoară în orașul Seul, din Coreea de Sud....

    02.04.2019 | CFM majorează salariile
    Sporirea numărului de vagoane, precum și reparația acestora, efectuată în ultimii doi ani, a majorat substanțial încasările întreprinderii. Declarația a fost făcută de directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala. Acesta susține că administrația companiei a reușit să găsească soluții pentru a executa lucrări de reparație capitală a peste 400 vagoane, care riscau să ajungă la fier vechi....

    29.03.2019 | Diorama Feroviară și-a reluat activitatea în Gara Chișinău
    Cea mai mare dioramă feroviară din țară, care risca să fie închisă definitiv, și-a reluat activitatea. De data aceasta, vizitatorii pot admira expoziția de trenulețe în incinta Gării Chișinău. Autorii proiectului susțin că sunt recunoscători administrației CFM pentru faptul că le-au pus la dispoziție spațiu unde își pot expune machetele....

    29.03.2019 | Un acord de cooperare cu Camera de Comerț și Industrie Moldova – China
    Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala a semnat, astăzi, un acord de cooperare cu Camera de Comerț și Industrie Moldova - China, reprezentată de vicedirectorul instituției, Iurii Danilișin. În acest sens, părțile au discutat despre implementarea unor proiecte de investiții din partea companiilor chineze pe directiva modernizării infrastructurii feroviare din țara noastră....

    20.03.2019 | Tentativă de furt, deconspirată de inspectorii SSI al CFM
    Patru persoane, printre care doi angajați ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, sunt suspectate de comiterea infracțiunii de furt. Aceștia au fost prinși în flagrant delict de responsabilii de la Serviciul Securitate Internă al CFM, în timp ce sustrăgeau ilicit motorină din rezervorul locomotivei. În acest caz ar fi implicați un mecanic de locomotivă, ajutorul de mecanic, dar și doi intermediari....

    22.02.2019 | A fost lansată licitația pentru renovarea infrastructurii feroviare
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” (CFM) intenționează să utilizeze banii din împrumuturile acordate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii feroviare. Planul de renovare a infrastructurii face parte din amplul și ambițiosul Proiect de Restructurare și Reorganizare a sectorului feroviar din Republica Moldova, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Platforma de Investiții pentru Vecinătate (PIV) a Uniunii Europene (UE)....

    14.02.2019 | Succesele și planurile de viitor ale CFM, discutate într-o audioconferință cu feroviarii
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a depășit crizele financiare cu care s-a confruntat preț de câțiva ani, astfel încât, astăzi, compania se află în plin proces de dezvoltare. Asigurările vin din partea directorului general al CFM, Iurii Topala. Acesta a precizat că întreprinderea a devenit mai flexibilă și mai atractivă pentru agenții economici. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei audioconferințe cu angajații din filialele întreprinderii....

    07.02.2019 | Iurii TOPALA: Am devenit mai atractivi!
    Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a efectuat o vizită de lucru la depourile de locomotive și vagoane din orașul Basarabeasca. Acesta a inspectat felul în care decurg lucrările de reparație a garniturilor și a discutat cu șefii de acolo despre aprovizionarea cu materiale necesare, dar și despre fluctuația cadrelor....

    01.02.2019 | „Calea Ferată din Moldova” apreciată de IGSU
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a fost desemnată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență drept „Partenerul sigur” al anului 2018. Directorul General al companiei, Iurii Topala, a participat la evenimentul de decernare a diplomelor și medaliilor pentru cei care au contribuit la organizarea și desfășurarea activităților de salvare și a misiunilor de urgență în preîntâmpinarea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale....
    Contactează-ne!