Companie - Știri


    ÎS „Calea Ferată din Moldova” arată o preocupare constantă faţă de calitatea serviciilor prestate călătorilor

     

    Ne dorim o mai bună calitate  a serviciilor oferite pasagerilor

     

    ÎS „Calea Ferată din Moldova” arată o preocupare constantă faţă de calitatea serviciilor prestate  călătorilor. Deşi procesul de trecere de la un nivel de calitate la unul superior şi în strictă corespundere cu practicile şi standardele internaţionale este anevoios şi implică  costuri   suficient de mari,  administraţia întreprinderii insistă continuu în favoarea unei asemenea schimbări. Dovadă sînt condiţiile  bune oferite călătorilor  care circulă pe ruta Chişinău-Odesa, dar şi a celor care merg la Iaşi. 

    Începînd cu prima zi a anotimpului estival - 1 iunie 2019 - trenul modernizat de pe ruta Chișinău-Odesa a circulat zilnic, iar la solicitarea călătorilor numărul locurilor sa dublat, oferindu-se vagoane suplimentare. Călătorii au avut posibilitatea de a solicita băuturi răcoritoare sau cafea.

    Şi trenul Chişinău-Iaşi se înscrie reuşit în parametrii de calitate care corespund tendinţelor de modernizare urmate de CFM. Pasagerii trenului beneficiază de siguranță și confort cu Wi-Fi gratuit și aer condiționat. 

    Suntem în plin proces de îmbunătățire a condiţiilor pentru pasagerii de pe toate  rutele internaţionale.

    Recent a fost semnat un contract cu un agent economic care se va ocupa de spălarea albiturilor. De menționat este și faptul că au fost achiziționate uniforme noi pentru însoțitorii de tren. 

     Este absolut evident că modernizarea serviciilor  de transport pasageri nu poate fi făcută printr-un  simplu ordin emis de administraţie, iar problemele cu care se confruntă acest sector îşi au originea în timpuri pe care nu le-am putut influenţa în nici un fel. CFM  este parte   integrată în ansamblul economiei naţionale, iar problemele cu care s-a confruntat aceasta din urmă au produs efecte şi asupra magistralei.

    Soluţionarea problemelor cu care se confruntă Î.S. „Calea Ferată din Moldova”  cere timp, investiţii şi o implicare constantă a factorilor de decizie. Toate acestea, unite într-un efort comun, vor produce schimbarea inclusiv pe întrega dimensiune a transportului călători, ceea ce ne va permite să raportăm  o calitate mai bună oferită pasagerilor  care pleacă din  gara  Chişinău spre orice altă destinaţie.

     

     

     

     


    02.12.2019 | O ofertă care te motivează să cumperi din timp bilete pentru a călători cu trenul Moscova-Chişinău-Moscova
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că pe durata anului 2020, începînd cu data plecării 09 ianuarie 2020 până la 20 decembrie 2020, în relaţia dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, pentru călătorii individuale cu trenul internaţional de călători nr. 65/66 Moscova-Chişinău-Moscova, la tariful biletului de călătorie pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul Federaţiei Ruse, în funcţie de perioada (profunzimea) de vînzare...

    25.11.2019 | La CFM s-a încheiat inspectarea tradiţională de toamnă a domeniului feroviar.
    La data de 22 noiembrie 2019 s-a încheiat tradiţionala inspectare de toamnă a patrimoniului feroviar, înfăptuită de o comisie în frunte cu directorul general interimar al CFM Ivan Dragni. Asemenea acţiune are loc în fiecare an şi este organizată în conformitate cu Regulile de exploatare tehnică a CFM....

    21.11.2019 | Trenul Chişinău - Iaşi (Socola) – Chişinău oferă reduceri la sarbătorile de iarnă
    Î.S. „Calea Frată din Moldova” informează că cei care doresc să călătorească cu trenul Chişinău - Iaşi (Socola) - Chişinău în perioada 13 decembrie 2019 - 19 ianuarie 2020 se vor bucura de o reducere de preţ la biletele de călătorie cu 20 la sută pentru călătoria retur din Socola, la procurarea documentelor de călătorie din direcţiile tur-retur la acest tren....
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!