Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Calea Ferată din Moldova și Carpatica Feroviar România: parteneriat consolidat

    La 25 septembrie 2025 ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și SA „Carpatica Feroviar România” au încheiat un acord privind organizarea transportului feroviar de mărfuri de export/import, inclusiv prin noul punct de trecere al frontierei Prut 2 – Fălciu.

    Delegația CFM, condusă de dl Serghei Cotelinic, Director General al întreprinderii, a efectuat o vizită de lucru la Iași, România, unde a fost întâmpinată de dl Daniel Apostolache, Director General al SA „Carpatica Feroviar România” – companie recent înființată, cu capital integral de stat, proiect strategic susținut de Guvernul României pentru consolidarea pieței transporturilor feroviare.

    În cadrul întrevederii delegația moldavă a fost familiarizată cu structura noii entități feroviare românești. Discuțiile au inclus teme precum volumele de marfă planificate, metodologia de stabilire a tarifelor, atragerea agenților economici în transportul feroviar, identificarea unor noi rute de transport de mărfuri, inclusiv ruta Prut 2 – Fălciu – Constanța, precum și alte subiecte de interes comun, menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea sectorului feroviar.

    Prin acest parteneriat strategic, CFM își consolidează poziția de partener de încredere, capabil să asigure transporturi eficiente de mărfuri și să redefinească rolul căii ferate în mobilitatea regională și facilitarea schimburilor comerciale.

     

     


    16.01.2026 | Tehnologie modernă pentru siguranța feroviară
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) implementează un proiect strategic de consolidare a securității infrastructurii feroviare, în cadrul căruia instruirea personalului pentru operarea noilor sisteme de monitorizare și supraveghere reprezintă un element esențial. Proiectul include instalarea camerelor video cu senzori termici, echipamentelor GPS pentru monitorizarea trenurilor și iluminatului în puncte strategice de pe traseele feroviare, iar eficiența acestora este asigurată prin pregătirea specializată a angajaților CFM, responsabili de utilizarea și gestionarea tehnologiilor moderne. ...

    16.01.2026 | Cooperare în domeniul transportului feroviar
    In vederea identificării oportunităților de dezvoltare a transportului feroviar, la 15 ianuarie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, dl Serghei Cotelinic, însoțit de o echipa de specialiști, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Moldova....

    14.01.2026 | Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul feroviar
    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar. Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile. ...
    Afișați mai multe ...