Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    COMUNICAT INFORMATIV

    Î.S. "Calea Ferată din Moldova" anunţă desfăşurarea licitaţiei "cu strigare" privind comercializarea deșeurilor de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 480 perechi de roți montate pe osii), care reprezintă cea mai scumpă categorie de fier vechi și este acceptată în mod similar cu categoriile corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A. Licitația va avea loc la 22.12.2021, ora 14:00, pe adresa: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab,48, sala nr.51. Bunurile se expun în două loturi, după cum urmează: Lotul nr. I - deșeuri de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 180 perechi de roți montate pe osii), categoria corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A, masa estimativă a lotului este de 178 tone, prețul iniţial de expunere constituie 1157000,00 lei, locul amplasării: or. Basarabeasca str. Lenin, 26. Lotul nr. II - deșeuri de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 300 perechi de roți montate pe osii), categoria corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A, masa estimativă a lotului este de 298 tone, prețul iniţial de expunere constituie 1937000,00 lei, locul amplasării bunurilor: or. Bălți str. Tolbuhin, 23.

    Prețul și masa loturilor expuse la licitație sunt estimative, marja de eroare constituie 10%. Greutatea și prețul final vor fi stabilite la momentul transmiterii bunurilor, de comisia de primire-predare, constituită din reprezentanții vânzătorului și cumpărătorului.

    Termenul de achitare a prețului lotului adjudecat este de 10 zile din data semnării procesului-verbal privind rezultatele licitării. Mărimea acontului este de 10 % din prețul de expunere a lotului solicitat și se achită pentru fiecare lot separat, iar în destinaţia plăţii se va indica numărul lotului solicitat. Taxa de participare pentru persoanele fizice și juridice constituie 2000,00 lei. Acontul și taxa de participare se achită la unul din următoarele conturi bancare: 1. BC ,Moldova-Agroindbank, S.A. fil. nr. 1 Chişinău, IBAN: MD73AG000000022512004872, SWIFT: AGRNMD2X885. 2. BC "Moldova-Agroindbank" S.A. fil. nr.1 Chişinău, IBAN:MD19AG000000022512004874 SWIFT: AGRNMD2X, BRANCH MRO, Chişinău Moldova. 3. BC "Moldova-Agroindbank" S.A. fil. nr.1 Chişinău, IBAN:MD78AG000000022512005655, SWIFT: AGRNMD2X, BRANCH MRO, Chişinău Moldova. Solicitanţii vor prezenta, până la data de 20.12.2021, ora 16:00, cerere de participare conform modelului din Anexa nr.1 la Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 136 din 10.02.2009, documentele care certifică, identitatea participantului, precum şi actele care confirmă achitarea acontului, şi a taxei de participare la licitaţie. Familiarizarea cu bunurile expuse la licitație, poate avea loc de luni până vineri între orele 08:00-16:00, modalitatea de familiarizare se stabilește de comun acord cu persoana responsabilă din cadrul întreprinderii, la nr. de tel.: 068969982, sau la adresa electronică naz@railway.md. Informaţii suplimentare referitor la modul de desfăşurare a licitaţiei şi de familiarizare cu documentele aferente bunurilor expuse la licitaţie pot fi solicitate de la secretarul comisiei, pe adresa mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, 48, bir 99, de luni până vineri între orele 08:00-16:00, tel/fax +373(22) 83-28-05/061000244, cât şi la adresa electronică: jurist2@railway.md.


    04.03.2026 | Vizită de studiu în Slovenia
    În perioada 03–05 martie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” participă la o vizită de studiu cu genericul ”Experiența Republicii Slovenia în transpunerea și punerea în aplicare a acquis-ului UE în domeniul transportului feroviar”, organizată în orașul Ljubljana, Republica Slovenia. Participanții la eveniment sunt familiarizați cu experiența națională privind transpunerea și implementarea acquis-ului Uniunii Europene în domeniul transportului feroviar, cu accent pe armonizarea cadrului legislativ și consolidarea capacităților instituționale. ...

    27.02.2026 | Proiect comun pentru infrastructură modernizată
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Administrația Națională a Drumurilor și Direcția Generală Mobilitate Urbană a Consiliului municipal Chișinău, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au semnat, astăzi, 27 februarie 2026, un acord de colaborare, în vederea consolidării cooperării interinstituționale pentru proiectarea, construcția și exploatarea unui sens giratoriu și a unei platforme pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, amplasate în sectorul Botanica al municipiului Chișinău....

    27.02.2026 | Avertizare
    La 26 februarie 2026, în jurul orei 19.00, mecanicul unui tren marfar, care circula pe ruta Florești-Bălți-Slobozia, a observat o persoană, care se afla întinsă între șine, și a aplicat frânarea de urgență. La fața locului a fost solicitat imediat Serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112. Acest caz confirmă încă o dată necesitatea respectării stricte a regulilor de siguranță în apropierea liniilor de cale ferată și la traversarea trecerilor la nivel cu calea ferată. CFM avertizează, că calea ferată este o zonă cu risc sporit: trenul nu se poate opri instantaneu, iar mecanicul nu este întotdeauna capabil fizic să prevină la timp un accident, dacă o persoană apare brusc pe linii. ...
    Afișați mai multe ...