Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Tema zilei - noi oportunități în transportul feroviar de mărfuri

    La 28 mai 2025 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a fost gazda unei ședințe de lucru cu participarea membrilor Asociaţiei Obştești „Asociaţia Expeditorilor şi Brokerilor Vamali din Republica Moldova”.

    În cadrul întrunirii au fost abordate subiecte de interes comun, ce țin de soluționarea problemelor, cu care se confruntă companiile de expediere de mărfuri în domeniul transportului feroviar.

    O atenție deosebită participanții la ședință au acordat-o activităților în cadrul proiectului de funcționalizare a secțiunii de cale ferată Fălciu, cu scopul de a organiza transportul containerelor, extinde rutele logistice și consolida rolul Republicii Moldova în lanțurile internaționale de containere, și proiectului de punere în funcțiune a tronsonului feroviar Prut-2-Cahul-Giurgiulești - cu accent pe asigurarea transportului de mărfuri pentru companiile interesate și crearea de oportunități suplimentare pentru extinderea relațiilor economice externe.

    Ședința de lucru face parte din măsurile, întreprinse de „Calea Ferată din Moldova” în scopul remedierii situației economico-financiare, prioritar - achitării restanțelor salariale, dar și asigurării calității serviciilor.

     


    14.01.2026 | Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul feroviar
    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar. Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile. ...

    06.01.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță:la 26.01.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 54 locomotive, expuse în 54 de loturi. Licitațiile se vor desfășura pe adresa: mun.Chişinău, str.Vlaicu Pârcălab, 48, sala nr.51....

    31.12.2025 | Stimați colegi, parteneri și prieteni ai Căii Ferate din Moldova
    Cu prilejul sărbătorilor de iarnă și al trecerii în Noul An, adresez cele mai sincere urări de sănătate, pace și prosperitate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. Anul care se încheie a fost unul al provocărilor, dar și al eforturilor comune, în care profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au contribuit la menținerea și dezvoltarea transportului feroviar național....
    Afișați mai multe ...