Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    

    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” anunţă desfăşurarea licitaţiei „CU STRIGARE” privind comercializarea deșeurilor de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 480 perechi de roți montate pe osii), care reprezintă cea mai scumpă categorie de fier vechi și este acceptată în mod similar cu categoriile corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A. Licitația va avea loc la 24.11.2021, ora 14:00, pe adresa: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab,48, sala nr.51. Bunurile se expun în două loturi, după cum urmează:

    - Lotul nr. I - deșeuri de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 180 perechi de roți montate pe osii), categoria corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A, masa estimativă a lotului este de 178 tone, prețul iniţial de expunere constituie 1157000,00 lei, locul amplasării: or. Bălți str. Tolbuhin, 23.

    - Lotul nr. II - deșeuri de metale feroase (axe și roți de vagoane și anume 300 perechi de roți montate pe osii), categoria corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A, masa estimativă a lotului este de 298 tone, prețul iniţial de expunere constituie 1937000,00 lei, locul amplasării bunurilor: or. Basarabeasca str. Lenin, 26.

    Prețul și masa loturilor expuse la licitație sunt estimative, marja de eroare constituie ± 10%. Greutatea și prețul final vor fi stabilite la momentul transmiterii bunurilor, de comisia de primire-predare, constituită din reprezentanții vânzătorului și cumpărătorului.

    Termenul de achitare a prețului lotului adjudecat este de 10 zile din data semnării procesului-verbal privind rezultatele licitării.

    Mărimea acontului este de 10 % din prețul de expunere a lotului solicitat și se achită pentru fiecare lot separat, iar în destinaţia plăţii se va indica numărul lotului solicitat. Taxa de participare pentru persoanele fizice și juridice constituie 2000,00 lei. Acontul și taxa de participare se achită la unul din conturile bancare indicate mai jos: 

    1. BC ,Moldova-Agroindbank, S-A fil. nr. 1 Chişinău, IBAN: MD73AG000000022512004872, SWIFT: AGRNMD2X885.

    2. BC “Moldova-Agroindbank” S.A. fil. nr.1 Chişinău, IBAN:MD19AG000000022512004874

    SWIFT: AGRNMD2X, BRANCH MRO, Chişinău Moldova

    3. BC “Moldova-Agroindbank” S.A. fil. nr.1 Chişinău, IBAN:MD78AG000000022512005655

    SWIFT: AGRNMD2X, BRANCH MRO, Chişinău Moldova

    Solicitanţii vor prezenta, până la data de 22.11.2021, ora 16:00, cerere de participare conform modelului din Anexa nr.1 la Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 136 din 10.02.2009, documentele care certifică, identitatea participantului, precum şi actele care confirmă achitarea acontului, şi a taxei de participare la licitaţie.

    Familiarizarea cu bunurile expuse la licitație, poate avea loc de luni până vineri între orele 08:00-16:00, modalitatea de familiarizare se stabilește de comun acord cu persoana responsabilă din cadrul întreprinderii, la nr. de tel.: 068969982, sau la adresa electronică naz@railway.md. Informaţii suplimentare referitor la modul de desfăşurare a licitaţiei şi de familiarizare cu documentele aferente bunurilor expuse la licitaţie pot fi solicitate de la secretarul comisiei, pe adresa mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, 48, bir 99, de luni până vineri între orele 08:00-16:00, tel/fax +373(22) 83-28-05/061000244, cât şi la adresa electronică:jurist2@railway.md.”

     


    11.06.2025 | Transportul feroviar de mărfuri – probleme și soluții
    La 11 iunie 2025 în incinta Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a avut loc o ședință de lucru cu participarea Viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea și membrilor Asociaţiei Obştești „Asociaţia Expeditorilor şi Brokerilor Vamali din Republica Moldova”. Întrunirea a început cu trecerea în revistă a situației în domeniul transportului de mărfuri pe calea ferată. Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a accentuat importanța extinderii rutelor logistice și consolidării relațiilor economice externe, rolului Republicii Moldova în lanțurile internaționale, dar și oportunitățile transportării mărfurilor pe linia de cale ferată. ...

    10.06.2025 | Conexiunea feroviară Prut-Fălciu – lucrările continuă
    Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” la 9 iunie 2025 a finalizat montarea a 550m de linie de cale ferată cu ecartament larg de la Stația Prut până la platforma de încărcare-descărcare a mărfurilor, următoarele lucrări urmând a fi efectuate pe calea europeană. Segmentul feroviar Cantemir-Fălciu, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, are o poziție strategică la granița dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, iar reluarea traficului feroviar pe acest tronson devine o alternativă de tranzit a mărfurilor în contextul diversificării rutelor de export pentru Republica Moldova. ...

    05.06.2025 | În atenția participanților la trafic!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează participanții la trafic, că a demarat procesul de transformare a 30 de treceri la nivel cu calea ferată dirijate (dotate cu bariere mecanice) în treceri la nivel cu calea ferată nedirijate, semnalizate prin indicatoare. Această decizie este inevitabilă, fiind luată pentru a menține funcționalitatea rețelei feroviare, în contextul reducerii drastice a fondurilor disponibile pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii. ...
    Afișați mai multe ...
    Contactează-ne!