Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Comunicat informativ

     

    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” informează că, circulația trenurilor pe tronsonul Cahul-Giurgiulești a fost închisă începând cu 22.08.2022.

    Cauza fiind alunecările de teren care au afectat infrastructura feroviară, mai exact este vorba de circa 350 de metri de cale ferată pe segmentul Colibaș-Giurgiulești. Astfel, trenurile marfare vor fi direcționate pe traseul Basarabeasca-Etulia-Reni-Giurgiulești. Î.S ”Calea Ferată din Moldova” urmează să acorde reduceri și modificări de tarife pentru transportul de marfă pe acest segment, de o manieră să nu afecteze interesele comerciale ale clienților. Precizăm că, în prezent, CFM lucrează la remedierea problemei cu proiectantul care a participat la construcția tronsonului feroviar în anul 2008 - în scurt timp, se vor face cercetări de geodezie și geologie pentru a vedea care au fost cauzele ce au dus la aceste alunecări de teren și cum ar putea fi prevenite astfel de situații în viitor. Tronsonul de cale ferată afectat, urmează să fie reabilitat - după ce vor fi identificate soluții inginerești fiabile.

    În același timp, autoritățile Republicii Moldova și a Ucrainei avansează decisiv în discuțiile asupra efectuării tranzitului trenurilor cu originea și destinația în Republica Moldova prin stația Reni fără a efectua control vamal.

     


    16.01.2026 | Tehnologie modernă pentru siguranța feroviară
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) implementează un proiect strategic de consolidare a securității infrastructurii feroviare, în cadrul căruia instruirea personalului pentru operarea noilor sisteme de monitorizare și supraveghere reprezintă un element esențial. Proiectul include instalarea camerelor video cu senzori termici, echipamentelor GPS pentru monitorizarea trenurilor și iluminatului în puncte strategice de pe traseele feroviare, iar eficiența acestora este asigurată prin pregătirea specializată a angajaților CFM, responsabili de utilizarea și gestionarea tehnologiilor moderne. ...

    16.01.2026 | Cooperare în domeniul transportului feroviar
    In vederea identificării oportunităților de dezvoltare a transportului feroviar, la 15 ianuarie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, dl Serghei Cotelinic, însoțit de o echipa de specialiști, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Moldova....

    14.01.2026 | Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul feroviar
    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar. Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile. ...
    Afișați mai multe ...